Fuga de catedră, o temă nefăcută

Daniela Mormeci a terminat Fa­­­cultatea de Geografie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, dar în loc să-și dea licența, a preferat să se înscrie la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Și-a dorit întotdeauna să fie învățătoare, însă nu reușea să își învingă teama de a cînta. „Din cauza probei de aptitudini nu m-am înscris acolo, dar pînă la ur­mă, chestia cu cîntatul nu a fost cine știe ce. Sînt lucruri mult mai grele”, o spu­ne Daniela, acum după doi ani­ de cînd deja profesează. De a­tunci, în fiecare zi de luni pînă vineri s-a tre­zit la ora 5 dimineața ca să ajun­gă în satul Slobozia pentru a-i în­vă­­ța pe elevii de acolo cum să scrie și să citească.

Primele ore ale dimineții o gă­sesc în Școala Primară din Slobo­zia, o școală în care sute de familii își trimit copii rromi la ore ba pe la 8.00, ba pe la ora 9.00, în funcție de cum vrea fiecare și, de cele mai mul­te ori, fără caiete sau pixuri, du­pă cum îmi povestește Daniela. Ora­rul îl face în funcție de cum vin elevii și, astfel, alege să pună la prima oră educația fizică sau educația artis­tică pentru ca să nu piardă ore de română sau matematică. Printre altele, îmi spune că acum un an, a avut cea mai groaznică zi și chiar a plecat acasă cu gîndul că a doua zi nu o să mai meargă la școală. „Mer­geam de la școala centrală spre un alt corp de-al instituției și am fost în­colțită de o grămadă de cîini, fi­ind­că curțile lor nu au garduri. Îmi era foarte frică, dar am avut noroc că a venit un bărbat dintr-o curte și a gonit cîinii. Am mers mai departe, ba pe ulițe, ba prin curțile oameni­lor și cînd am ajuns în fața școlii am zărit un bărbat care avea un cu­țit foarte mare în mînă. Am aflat abia după aceea că bărbatul avea probleme psihice”, îmi zice Daniela,­ în timp ce-și aduce pe față un zîmbet care șterge amintirile vechi.

Pentru prima dată, a reușit să facă o serbare cu copiii de la școala primară și le-a arătat și părinților că ea nu face diferențe între copii românilor și cei ai rromilor. „Era o paradă a rromilor. Erau așa de mîn­dri și chiar au venit mulți părinți, deși la ședințe nu vine niciunul, fi­ind familii cu mulți copii, mamele vin pe rînd la școală”, îmi explică Daniela. Aceasta stă de dimineață de­ la 7.00 la muncă și ajunge abia la 18.00 în Iași, iar seara, de cele mai multe ori, pregătește fișe pentru a do­ua zi și, cînd este nevoie, mai mer­ge să cumpere caiete și pixuri, fi­ind­că părinții copiilor refuză să aducă bani pentru manuale. „Cînd mi-am dat examenul de titularizare, spe­ram să găsesc un post în Pașcani, de unde sînt eu, dar am nimerit în Slobozia. Cînd am venit, acum doi ani, pe timp de vară, în sat, autobuzul m-a lăsat într-un cîmp și eu nu cunoșteam nimic acolo”, îmi spu­ne Daniela. Acum, se gîndește să plece, iar anul viitor, în martie, spe­ră să se mute la o altă școală și poa­te va găsi elevi pentru care temele sînt obligatorii și nu doar vorbe uitate odată cu momentul în care a­runcă ghiozdanul în spatele patului.