Geometria se învață la înălțime

Am crezut că am învățat să fac un „1080 Barspin” doar uitîndu-mă la Ște­fan cum încearcă să îmi explice, fo­lo­sin­du-și bicicleta sa albastră BMX. „Asta înseamnă 360 de grade. Pentru trick-ul acesta te rotești în aer 1080 de grade și în­vîrți și ghidonul. Un tip din America a dat, de curînd, pentru prima dată un 1080 Barspin”, îmi spune, în timp ce îmi ima­ginez, așezată pe-o bancă, cum ar fi să sar de pe o rampă, să mă rotesc în aer și să ate­rizez pe pămînt cu toate oasele la locul lor. Are 18 ani, însă de patru ani, de cînd și-a luat pentru prima dată o bicicletă Moun­tain Bike special pentru a învăța cum să-i reușească un „Tailwhip” sau „Deca­de”, vînătăile și juliturile au venit la pachet cu trick-urile. „Tot timpul ești zgîriat, lo­vit, ai pantalonii rupți. Niciodată nu-ți ie­se un trick din prima. Uite, astea-s pi­cioa­re de biker”, și îmi face semn să mă uit că­tre Denis, prietenul său pe care l-am în­tîlnit la skatepark-ul din Copou. Pe ram­pe, cîțiva băieți își fac încălzirea, unii din­tre ei terminînd deja prima rundă de că­zături.

Cînd nu sînt acolo, merg la Cub sau la Hala Centrală. S-au obișnuit po­li­țiș­tii cu ei și nu-i mai alungă de fiecare da­tă, în schimb îi mai opresc uneori cînd co­boară Copoul pe șosea. Atunci își folo­sesc adidașii pe post de frîne, căci BMX-urile lor nu cunosc cuvîntul stop. La sfîrșit de săptămînă, însă, „skatepark-ul se transfor­mă în Kidsland. Vin foarte mulți copii mici și se dau pe rampe de parcă ar fi to­bogane”, îmi zice Ștefan, înclinîndu-și ca­pul către o doamnă lîngă care un țînc în­cearcă să îi cuprindă cu privirea pe toți bicicliștii. Femeia tresare cînd pe platfor­ma de lîngă ea apare pe neașteptate Vlad, „tatăl lor”. Al lor, adică al bikerilor din Iași, căci Ștefan îmi dă de înțeles că tî­nă­rul cocoțat pe rampă este cel mai price­put dintre ei. De acolo îi privește cum joacă „Bike”. Regulile sînt simple, căci tot ce trebuie să faci este să-ți iasă trick-ul propus de celălalt jucător.

Dependența de sărituri

Băieții își iau medicamentul pe do­uă roți în doze zilnice. Mai rare acum pen­tru Ștefan, care dă la schimb BMX-ul cu pregătirea pentru examene și pentru con­cursul de admitere la Facultatea de Ar­hi­tectură la care se visează student. „Dar chiar și dacă ies o jumătate de oră sînt mul­țumit. De obicei, dacă cineva s-a dat mai bine de-un an cu un BMX și îi place, nu prea are cum să se lase. Doar dacă are probleme de sănătate sau i s-a stricat bi­cicleta și nu își mai poate lua alta”. Căci nu contează numai prețul, „trebuie să știi cum să sari, să trîntești, să amortizezi. Tre­buie să ai grijă de ea.”

La fel cum trebuie să ai grijă și de ti­ne și să înveți să îți anticipezi căză­tu­ri­le. Să ai acel „reflex”, cum îl numește Ște­fan, pentru ca din două lovituri să ți-o alegi pe cea mai ușoară. Și-mi explică la ce se re­feră povestindu-mi cum era cît pe ce să se rostogolească pe Copou cu tot cu bicicle­tă. „Coboram pe-o roată și, la un mo­ment dat, am întors puțin capul spre un prieten. Atunci am simțit că mă duc pe spa­te. Am sărit și am aruncat BMX-ul, altfel cădeam. Bicicleta a luat-o singu­ră la vale, bine că n-a ajuns pe stradă”. Pî­nă acum nu s-a rănit într-atît de grav în­cît medicii să îi pună sechestru pe BMX. Reflexe are, acum mai trebuie doar să ada­uge cîteva grade în plus la următorul „Bar­s­pin”.