Liniştea din timpul războiului
1001 de chipuri 14 decembrie 2015 Niciun comentariu la Liniştea din timpul războiului 26În faţa mea stă o fată cu două cosițe blonde împletite perfect care-i alunecă pe marginile gîtului și-i încadrează perfect fața. Are pielea de-un alb aproape izbitor și ochii albaștri îi scînteiază puțin cîte puțin, în funcție de ce începe să povestească și de cît de mult crede, sau nu, în ce-mi spune. Nu vrea să-şi spună numele, aşa că-n fiecare cuvînt al ei o să-i stea un cu totul alt nume. O să-i spun Ana.
A venit din Cernăuți în Iaşi la începutul anului universitar, printr-un program numit „Români de pretutindeni” care-i permite să studieze aici fără să plătească taxe statului român. A studiat şi-n Ucraina, înainte de asta. Cunoscut ca Harkiv, în ucraineană sau ca Harkov, în rusă, primul oraş în care Ana a fost studentă pentru cinci ani este cel de-al doilea ca mărime din Ucraina. De-acasă, din Cernăuţi, pînă la facultate, îmi spune c-ajungea să facă pe drum 13 ore, iar acum timpul i s-a scurtat la numai patru. Îi place-n Iaşi. E-n primul an la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi studiază limbi moderne aplicate, engleză şi germană. Dacă o să ajungă să le ştie bine, s-ar putea mîndri că ştie cinci limbi: ucraineană, rusă, română şi celelalte două în curs de-nvăţare.
„Cînd începi şcoala, la Cernăuţi, ai ocazia să alegi dacă vrei să înveţi în română sau în ucraineană. Eu am ales ucraineană”, îmi spune Ana şi-apoi justifică adăugînd că, mai departe, a studiat timp de cinci ani la o Facultate de Drept din Ucraina. Cînd era ea mică, copiii din clasele primare erau repartizaţi la materiile predate în cele două limbi, într-un număr aproape egal. „Acum la română sînt vreo cinci, iar la ucraineană vreo 30”, adaugă cu o oarecare nostalgie. Îi pare rău că-n Ucraina minorităţile-ncep să fie din ce în ce mai neglijate şi că interesele politice încearcă să distrugă, din ce în ce mai accentuat, urmele altor culturi străine. Găseşti din ce în ce mai rar cărţi în limba română, la televizor totul e în ucraineană şi pînă şi acasă, să te exprimi în ucraineană devine din ce în ce mai firesc.
Luptă zadarnică
Momentul în care Ucraina s-a împărţit în două, crede Ana, a fost cel în care fostul preşedinte al lor, Viktor Ianukovici, a ales să nu semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană şi s-a întors cu faţa către Rusia. „Atunci s-a împărţit şi Ucraina în două: jumătate cu Rusia, jumătate cu Uniunea Europeană”, spune fata şi se opreşte din vorbit, căutînd mai departe cuvintele româneşti potrivite.
„Ce trebuie să-nţeleagă oamenii din afara ţării este că ucrainienii nu poartă un război cu ruşii. Ucraina poartă un război cu ea însăşi – ucrainienii se luptă între ei. Duc toţi un război zadarnic, în care absolut nimeni nu are de cîştigat”, rosteşte ea apăsat încercînd parcă, prin siguranţa articulării fiecărui cuvînt, să mă convingă că are dreptate. Ruşii nu vin peste ucrainieni să-i atace. N-au niciun interes. Ei doar susţin acea parte din Ucraina care doreşte să fie rusificată şi blamează cealaltă parte, care tot fuge către vest.
„După ce l-au dat jos pe Ianukovici şi Ucraina a fost invadată de tot felul de activităţi protesta-tare, ucrainienii au înţeles că habar nu au pe cine să pună-n loc şi că, oricum ar fi, acţiunile lor sînt zadarnice. S-au oprit. N-au ştiut ce să facă mai departe”, îmi zice Ana c-un fel de linişte-n glas, care te lasă să te gîndeşti, într-un fel, la cea dinaintea furtunii care întîrzie să apară. Ucrainienii, din ce spune ea, au obosit. Peste Ucraina s-a lăsat o linişte acum, un fel de amorţeală care pare să fi cuprins întreaga ţară. „Toată criza asta, dacă poţi s-o numeşti aşa, se resimte acum doar la nivel economic, pentru că mulţi bani din bugetul ţării merg către aprovizionarea acestui război al nostru cu noi, care pare să nu se mai termine”.
Adaugă un comentariu