Lumină de la robinet

„Noi le dăm de băut parafină și le hrănim cu ceară, iar ele cresc trep­tat pînă le tăiem firul și punem altele pe rotativă”, spune în șoap­tă maica Maria, fără să le deranjeze din rugăciune pe celelalte călu­gă­rițe care „au ascultare în fabrică”. Săp­tă­mîna aceasta, înainte de Sfin­te­le Paște, comenzile de lumînări de la mănăstirile din Suceava cresc, o­rele de somn ale maicilor muncitoare scad, iar ziua de muncă în­ce­pe la patru dimineața și se termină pes­te 12 ore, la începutul ve­cer­niei. Vineri, cînd ceasul sună în­a­inte de răsăritul soarelui, sora Ma­­ria nu doarme. Citește în ge­nunchi lîngă candelă dintr-o carte aurită, rînduiala din canonul de pes­te zi. Învîrte mătania de la mînă, iar din șușotit înțeleg că spune a­ceeași ru­gă­ciune pe care am a­u­zit-o și ieri lîn­gă cazane, „Doamne Iisuse Hristoase…”.

Coborîm în liniște din chilie și ne îndreptăm spre fabrică. Sub lu­mi­na lunii, turlele bisericii ve­ghea­ză ca niște paznici uriași ce­ta­tea mă­­năstirii Dragomirna. Cu a­ju­to­rul lanternei, maica Maria ni­­me­reș­te panoul electric, apasă bu­tonul roșu și instalația începe să clo­co­tească. „Hai sus, să desfacem cutiile cu parafină și ceară că în­da­tă a­jung surorile și încă nu avem sub­stanță pentru nici jumătate din co­manda de azi”, mă îndeamnă că­lu­gărița care a ales viața rugăciunii de la 16 ani, de cînd părinții s-au despărțit, iar tatăl a plecat la o si­hăs­trie de monahi. Apoi mergem în cămara de la etaj, în bucătăria fa­bricii de lumînări, ca să aruncăm bucăți mari de ceară și parafină în cazanele care se află deasupra u­nui cuptor încins. De acolo, prin niște țevi, amestecul cu miros în­țepător ajunge jos, în hala principală în ca­re se nasc făcliile.

100 de metri de lumînări

Pînă la ora șase dimineața se strîng încă vreo opt măicuțe, fie­ca­re îngrijindu-se de o anumită parte din muncă. Maica Iuliana stă la robineți și-i potrivește în funcție de tipul lumînării care e pe mașinărie. „Celor care sînt pentru pomelnice, sau pentru pomeniri le dau mai mul­tă ceară, iar pentru cele care se aprind în seara Învierii las să curgă mai multă parafină, să fie mai des­chi­se la culoare”, spune dînsa, ară­tîn­du-mi că dacă țin puțin mîinile în amestecul călduț, le voi avea mai catifelate ca niciodată. Maica Tecla întinde cîte 50 de fire de bum­bac peste trei roate, care se în­vîrt în sensul acelor de ceas pînă cînd materialul fin e bine îmbrăcat cu ceară, apoi încep să se dea peste cap. Surorile Teodora, Gabriela și Anastasia se ocupă de finisare. Îm­preună cu ele, pe două mese lungi frămîntăm cele 100 de metri de lu­mî­nări calde, pînă devin perfect ro­tun­de, apoi le tăiem după calapod, le împachetăm și le așezăm în cutii.

Cînd bat clopotele, maicile a­prind trei lumînări, pentru noaptea a­ceea, „cînd ispitele au pus la pă­mînt trei surori, peste care o­pă­reala a năvălit năucă”.

Iulia CIUHU