Magazinul Z din mall
1001 de chipuri 26 mai 2011 Niciun comentariu la Magazinul Z din mall 1Cam de o sută de lei pe minut a fost vînzarea în sfertul de oră pe care l-am petrecut în magazinul Zara din Iulius Mall. „Și asta nu-i nimic”, spune Dragoș, angajat al companiei spaniole. „Aici se vinde în valuri. De exemplu este un val pe la 7 – 7 jumate, cînd iese lumea de la film. Poți vinde în juma de oră cît în ultimele două ore”, și pleacă din nou la casă pentru a încasa banii pe noile achiziții vestimentare ale unui cuplu iberic, pe cele două perechi de papuci cumpărate de o doamnă între două vîrste și pe un tricou alb al unui oarecare.
„Zara e deocamdată cam cel mai bun magazin de haine din Iași”, crede Dragoș, pentru că oferă cea mai mare diversitate. Există la fiecare departament, fie că e vorba de Men, Women, TRF (true real funky – destinat adolescentelor), ori Kids, trei ramuri vestimentare: jeans, casual și elegant. De asta, în Zara poți întîlni de la indivizi care au simbolul Puma ras în păr, la doamne și domni absolut respectabili.
Modă la indigo
În plus, „la noi găsești haine care copiază sau respectă tendințele din anul respectiv al marilor case de modă. Ce găsești la Dolce&Gabbana afară, găsești și aici”. Despre calitatea produselor, e de acord că nu e dintre cele mai bune, dar spune că „noi nu sîntem obișnuiți cu moda, cu a purta o haină trei luni de zile și-apoi să-ți iei alta”.
Însă, în extrema cealaltă, există și alt fel de oameni: „mai vin indivizi care poartă o pereche de papuci de cîteva ori, apoi cînd se plictisesc de ei, îi aduc înapoi să-i schimbe cu alții. Știu ei că legea le permite să îi schimbe în 30 de zile, dar nu e chiar așa”. Dar a avut parte și de clienți care să cheltuiască 70 de milioane la o singură tură prin magazin. „A cumpărat toată colecția nouă de la bărbați, tot ce i-a venit”.
Într-un du-te-vino continuu între casă, rafturi și cabinele de probă, Dragoș simte că Zara a devenit prea mic pentru el. Cît a fost student, timp de trei ani, i-a prins numai bine. Cu program flexibil, șase sau opt ore pe zi, de dimineață sau de la prînz, în funcție de cursuri și cu un salariu „bunicel”, a fost un job ideal. „Mi-am permis să fac un credit pentru mașină, dar pentru un băiat, după atît timp nu mai ai unde avansa, te plafonezi. Pentru fete e mai ok, se fîțîie pe aici cît vor”, dar Dragoș vrea acum să plece cu un master în străinătate. Mai are doar un examen de dat, își cumpără licența și gata. Va da lucrul în comerț pe „ceva în economie”.
Alex VARNINSCHI
Adaugă un comentariu