Măiestria vine cu ursul
1001 de chipuri 17 mai 2011 Niciun comentariu la Măiestria vine cu ursul 0În cortul regelui hamei din fața Universității „Petre Andrei”, 12 studenți de la universitățile din Iași au fost românii cei mai apreciați. Preț de cîteva ore, tinerii de la Facultățile de Geografie, Economie, Litere sau Sport, au uitat de cursurile de a doua zi și joi, seara, pe acorduri de chitară au jucat rolurile care îi fac cei mai iubiți între colegi. După fluierul juriului din fața scenei, care nu prea se făcea auzit din cauza veseliei din platou, nu a plecat nimeni acasă, cum se întîmpla cînd unul dintre membri apăsa butonul roșu de la emisiunea care i-a inspirat pe organizatori. Nici audiența nu a scăzut, ba chiar s-au strîns mai mulți studenți veniți să susțină cîte un participant.
Fetele au fost cîntărețe de succes. Au interpretat din Celine Dion, Lara Fabian, Paula Seling și le-a ieșit minunat. Dovadă că Alexandra a cîștigat. Numai că uneori ecoul din boxă înșela susținătorii și nu degeaba cîte unul mai striga din spate „dați sunetul mai moale!”. Și cum în seara cu pricina, apăruse alt episod din Robotzi, cînd a urcat Rapunzel pe scenă, cu părul lăsat pe spate, sala a răsunat în cor: „cîîtaaa hudaa!!”. Fata cu pletele de aur s-a hotărît pe loc să se înscrie în concurs, nu plănuise să participe fără negativ. Dar emoțiile nu s-au văzut iar vuvuzela lui Dinu țipa a mulțumire.
Cuplul de aur
Nu la fel s-a întîmplat cînd au venit Pix și Pox la microfon, doi membri ai Cenaclului „Luminița”, unul cu creastă roz și celălalt cu bucle ca abanosul. Băieții „cei mai tari din bloc” au zdrăngănit la chitară o colindă funerară după care au adus soarele în cort, lălăind și cîteva versuri din „o sooole miiio”. Sala se tăvălea de rîs, juriul scotea fum, căci nici unul dintre cele trei fluiere nu i-a oprit pe mîndrii actori cîntăreți de formație economiști. Nici prezentatorul nu a intervenit prea repede să-i scoată din gura lupului pe cei doi studenți, era reținut în spate de un urs la 500 de mililitri. Dar cînd a auzit cum se răstește vuvuzela a sărit pe scenă, le-a luat microfonul, i-a invitat printre spectatori și a scăpat lumea de ei. Așa a ieșit bietul Adrian Păunescu huiduit din joc. Mai cu talent au fost doi studenți de la Facultatea de Sport. Băieții au încins podeaua cu jonglerii de liga I. Pentru mingea lor jucăușă s-a lăsat cu multe aplauze și cu o întrebare fără răspuns a fetelor care purtau lîngă poșetă o doză de Redd’s Sun. „Tu, ăsta-i de la noi din an?”
Iulia CIUHU
Adaugă un comentariu