Muzicuța cîntă la cină

Mirabela înșiră pe masă 14 furculițe și 15 linguri. Își face cruce și se încruntă deodată. „Ptiu, bată-te-ar boala de drac împielițat. Uite, o răsturnat oala”, se răstește la copilul care a intrat în bucătărie. Îl apucă de urechi și mi-l pune în brațe. „Ține-l, fă, oleacă, că n-am liniște cu el”, și pleacă. În urma ei, de după ușa mică, răsar patru perechi de ochi: Pantelimon, Rada, Loreta și Maria. Ceilalți nouă sînt plecați în sat, „cu muzicuța” și trebuie aduși acasă și hrăniți. Apoi, „să facă ce vrea, numai mîncați să-i știu”.

Rar mai vezi casă ca a lor în Zece Prăjini, „cu etaj și beci”. Familia țiganului Pădureț s-a mutat aici acum un an, „de cînd el s-o dus pe lumea ailaltă”. Dar Mirabelei nu i-a plăcut niciodată locul ăsta. Ar fi vrut să rămînă în bordeiul în care și-a născut toți copiii, „da’ așa o zis țiganu’ meu, așa am făcut”. Păstrează toate obiceiurile ca în primul bordei: dorm la fel ca înainte: pe saltele înșirate pe jos, toți în aceeași cameră, „chiar dacă acum este cinci aici și patru la etaj”. Mirabela i-a învățat că trebuie „să stea cu toții și-n somn”. E mulțumită de „ce-au ajuns”. Cel mai mic știe deja să fluiere, Pantelimon a învățat să mînuiască vioara, iar Damian, băiatul cel mai mare, cîntă la acordeon „mai bine ca tat-su”.

La școală n-a vrut să-i trimită. „Să stea acasă. Avem pămînt, este unde să muncească”, și îmi arată cu mîna pe geam o bucată de humă pe care nu crește nimic. De mîncare face și ea rost, dar „mai și furăm, mai muncește fetele ca menajeră și eu cînt din gură la nunți”. Acum cîteva luni „am fost la cinci boteze și trei cumetrii. Am făcut bani pentru un an”, rîde țiganca cu doi dinți de aur.

Teama de Rai

Își amintește că nu s-a bucurat prea mult la primul copil. „Eram tînără, 16 ani aveam”. Îmi spune că o dată s-a rugat să piardă sarcina, dar „de cum l-am văzut ce frumos era am început să mă bocesc”. Copilul i-a murit două zile mai tîrziu, „că l-am născut la șase luni, prea devreme”. S-a temut atunci că n-o să mai aibă alții. „Da’ mi-o dat Dumnezeu unu’, după aceea doi, iar doi și tot așa”, pînă cînd „m-am operat acuma trei ani, ca eram tot timpu’ borțoasă și nu mai puteam”.

Nici acum, după 20 de ani n-a renunțat la jurămintele pe care i le-a făcut soțului în maternitate. „Mi-o zis așa Pădureț: «Fă, tu fă-te bine și lasă că noi copchii om avea. Să-i pui lu’ ăsta toată viața lingură la masă, că ăsta e primu’ meu băiat». Și-așa am făcut”, bate cu pumnul în masă și se ridică. Ia cea de-a 15-a lingură, o apropie de frunte și o sărută. „Să mănînce și el, că cine știe cît de rău e pe lumea ailaltă”.

Adriana ZĂVOI