Nașterea flacărei
1001 de chipuri 24 ianuarie 2010 Niciun comentariu la Nașterea flacărei 4În Sala de Consiliu a Palatului Roznovanu, pașii de dans rămîn la intrare. De după ușa desenată de ger, blitz-urile aparatelor de fotografiat surprind fiecare gest sau privire strîmbă, în timp ce covorul de culoarea vinului roșu doarme leneș în calea invitaților. Tinerii îmbrăcați în haine de epocă, așezați de o parte și de alta a acestora, întîmpină musafirii cu zîmbete reținute, pline de eleganță și șarm. Pe cei mai pricăjiți îi lasă să șontîcăie și să caște gura a mirare. Le rîd pe la spatele încovoiat și șușotesc între ei.
Pentru oaspeții de vază ai Primăriei, cei 151 de ani de la Mica Unire au însemnat însă o glumă subtilă, un surîs ascuns în reverul sacoului și o semnătură acordată unei domnițe cochete.
Fericirea liliachie
Politețurile se găsesc pe terenul lor. Fraze precum „Bună seara, ce mai faceți dragă doamnă?” sau „Dar ce bine arătați în seara asta!” deschid conversații scurte, fugitive. Pînă la cel mai important moment al serii, semnarea declarației „România s-a născut la Iași”, zgomotul din sală crește pe măsură ce oaspeții își fac intrarea. Se strîng în grupuri mici, se miscă elegant, discută pe teme politice sau își aruncă ocheade cu subînțeles. La apariția primarului Nichita și a rectorilor universităților din Iași, o liniște la fel de armonioasă începe să troneze. Cînd intră însă președintele Senatului, Mircea Geoană, șoaptele se întind ca o coardă de la o ureche la alta.
„Uite și flacăra violet, a coborît printre noi” chicotește un bărbat cu cravată liliachie, dîndu-i un cot colegului său pleșuv. „Da, a venit să ne fericească, numai că nu văd nimic violet pe el, dar dumneavoastră observ că credeți în puterea flacărei” îi răspunde cu sarcasm o doamnă și îi atinge ușor fîșia de stofă din jurul gîtului. „Ei, a fost o întîmplare” se apără, la rîndul său, bărbatul, dar nu reușește să își termine discursul, pentru că este întrerupt de corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova”, care a dat startul ceremoniei simandicoase din Palatul Roznovanu.
În următoarele două secunde, în sala îndesată de oameni nu se mai discută. Toată atenția este îndreptată înspre femeile și bărbații din cor, ale căror buze se rotunjesc și se țuguiesc după melodie. Mai corpolente sau cu talii subțiri cît cupa de șampanie, cîntărețele se mișcă în sintonie, urmărind mîinile subțiri ale dirijorului. Sînt toate îmbrăcate în culoarea stînjeneilor, dar rîd cu poftă atunci cînd moderatoarei Carla Tompea îi scapă „Să fie undeva o flacără”. Dintr-o dată, obrajii lui Geoană devin violeți.
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu