Niciodată nu e prea tîrziu să fii actor
1001 de chipuri 28 noiembrie 2016 Niciun comentariu la Niciodată nu e prea tîrziu să fii actor 526Pe Valentina Ghencea o recunoști după agerimea ochilor verzi și-a aerului studențesc în care-și poartă mișcările. Are 33 de ani și dacă te-apuci să o deznozi de întîmplări, o să afli cum pe ultimul an l-a luat și i-a pus curaj, ca mai apoi să-l dedice teatrului amator de la Ludic. În vreme ce-și dă jos paltonașul, nu se sfiește să-mi arunce, pe furiș, priviri scrutătoare. Se gîndește, probabil, cum m-aș încadra în sala aceea strîmtă, îmbrăcată-n catifea roșie, în care joacă ea teatru. O vezi cum se-așază pe scaun și zîmbește sfios, pregătindu-se parcă pentru un rol pe care urmează să-l joace.
De cînd se știe, și-a dorit să fie pe scenă, doar că ceva a ținut-o departe de ea pînă nu demult. Studenția și-a împrumutat-o Iașiului, unde s-a și stabilit. Tatăl ei și-a dorit să meargă pe partea reală, așa că a urmat o facultate cu profil economic și zece ani a lucrat într-o bancă, timp în care s-a căsătorit și l-a născut pe Tudor. Cît l-a crescut, s-a gîndit că vrea să schimbe ceva. Întîmplarea a făcut ca atunci să afle de la o prietenă de la bancă:„uite, am un client care este regizor la Teatrul Ludic, la Casa de Cultură a Studenților. Hai să mergem la un spectacol!”. Încîntată s-a şi dus. A fost la mai multe spectacole, cînd s-a gîndit c-ar vrea s-ajungă și la niște preselecții: „aș fi bună, aș fi în stare să fac oare asta? Eram curioasă să văd dacă mi se confirmă latura mea artistică”. Și i s-a confirmat, așa a primit roluri în „Strigătele de sub apă” și „Pescărușul” după A. P. Cehov.
„Cînd am văzut că sînt pagini întregi de memorat, i-am întrebat pe colegii mei: băi, cum reușiți?” Coșmarul ei era să uite replicile, dar le-a deprins repede secretul memorării: trebuie să stea cît mai mult în sala de repetiții. „În momentul în care începi să crezi că ce spui acolo sînt cuvintele tale, te cuprinde o ușoară stare de amețeală, crezînd că intri în personajul respectiv”. Păstrează totuși, un grăunte de dezamăgire. „Regretul meu este că aș fi putut să fac teatru la un alt nivel, mai performant, dacă aș fi urmat studii în domeniu”.
Deşi şi-a dorit să facă teatru de performanţă, a descoperit o nouă pasiune, astfel că de doi ani este decorator floral, are propriul bussiness și se ferește cum poate de rutină. „Noi, oamenii, intrăm în labirint și uităm să ne mai gîndim la noi, cît rătăcim pe-acolo. Experiența mea de la Ludic este asemănătoare momentului acela cînd ți-e sete și bei o gură de apă. E ceea ce aveam nevoie!”. Simte că plutește cînd vede felicitările din ochii celor din jur, la sfîrșitul spectacolelor. E ca într-o transă din care te trezești la sfîrșitul spectacolului. Păstrează și-acum cîteva rînduri pe care le-a primit după primul ei spectacol. Scrie clar acolo că este talentată și frumoasă, că a emoționat.
Adaugă un comentariu