O lingură în patru pași

Nea Viorel are privirea ascuțită la fel ca uneltele pe care le fo­lo­se­ște, mustăciora subțire, ca a unui bu­cătar iscusit ce tocmai gustă din lin­gură numai să vadă ce și cît mai trebuie pus în mîncare. Ochii îi sînt stră­lucitori si i se aprind cînd zice de me­seria care i-a pus pîine pe ma­să, iar mîinile sînt precise ca ale u­nui chirurg. Toate, sub o pălărie a­șe­zată cu tact pe vîrful capului.

În peste 50 de ani de viață, me­se­ria asta i-a adus un venit pe lîngă pă­mîntul lucrat la C.A.P.-urile co­mu­niste. Vînzarea lingurilor re­pre­zin­tă pentru el și femeia lui un ve­nit stabil acum „și pînă o să mor”. De la 14 ani a învățat să facă linguri din lemn, de la tatăl lui și tot așa din tată în fiu s-a transmis meseria, ca într-o familie de rudari. Numai el nu are cui să-i predea măiestria. Din cei 11 copii, aproape toate sînt fete, iar cei cîțiva băieți nu arată mare interes. Dar spune că o să se retragă ei cînd vor fi bătrîni și vor face, la rîndul lor, linguri, căci e ușor de învățat și poate face oricine.

La nici douăzeci de ani muncea ca salahor în construcții, apoi a lu­crat ca fierar-betonist și în zidărie. Nu i-a fost greu, mai ales „dacă știi că ai acasă copii care îți cer de mîn­care.”

La schimb

Rudarii meșteșugesc tot felul de o­biecte din lemn, de la linguri la sca­une din nuiele. Însă numai din lemn moale, adică plop, tei sau răchită, se poate face o lingură necesară în casă ori altceva folositor. Nea Viorel lu­crea­ză mai mult cu lemn de plop, că­ci așa poate face lingurile cele al­be pe care le mai dă la schimb chiar și pe jumătate de kilogram de fa­sole.

Cumpără lemnul din pădure, îl ta­­ie butuci, apoi îl crapă, iar dintr-un metru cub face cam 100 de linguri, numai bune de-nvîrtit magiunul. La una muncește preț de jumătate de o­ră. Lucrează cu patru unelte foarte as­cuțite. De aceea, spune că trebuie să fie calm, nicidecum agitat sau să fi băut înainte. Prima dată intervin to­porul și cuțitul. Apoi urmează par­tea cea mai grea, unde se finisează cu tesla și scoaba.

Cum la ultimele două operații e mai dificil, o vizitatoare a încercat să facă o lingură și cînd a văzut nea Viorel că ține greșit ustensilele i-a întrerupt dibăcia. Meseria e brățară de aur și cum nu se învață ușor trebu­ie să se fure. Iar învățăcica n-are nici talentul ăsta.

Georgel COSTIȚĂ