Omul care adoră viermii, dar nu suportă păstăile

„Îmi tremura furculița în drum spre gură, vedeam viermii colcăind, dar am mușcat și o explozie de arome m-a învăluit- nici n-a mai contat că viermii încă se mai mișcau printre dinți”, povestește Ioan, pe terasa Bistro Felix, parcă retrăind momentul în care a gustat pentru prima oară brînza cu viermi vii. Ioan Mateiu, un tînăr de 29 de ani, înalt, cu barbă și părul destul de lung, dar pe care, spune el, l-a avut și mai lung, este bucătar la Bistro Felix, un restaurant din apropierea Casei de Cultură a Studenților. Născut în Fălticeni, a venit în Iași să studieze Arte Plastice la Facultatea de Arte Vizuale și Design, însă după un an și jumătate a fost nevoit să renunțe la studii din motive financiare.

Acum mai bine de șapte ani s-a angajat ca bucătar la un restaurant din Iași. Fără studii în domeniu și fără altă recomandare decît laudele prietenilor care i-au gustat mîncărurile în timpul facultății și în timpul petrecut în străinătate, după renunțarea la studii. Ioan povestește că a intrat în primul restaurant care i-a ieșit în cale și a cerut să fie angajat. „Bun, chiar caut oameni, ai mai lucrat ca bucătar?”, l-a întrebat patronul. „Senin, i-am răspuns că nu, la care el m-a întrebat dacă mă bag și am zis că cel puțin încerc”, își amintește tînărul, rîzînd, primul loc de muncă în gastronomie. La început a preparat numai pizza, iar la două săptămîni de la angajare, celălalt băiat care făcea pizza a demisionat și a rămas singur pe post. „Nu eram pizzar-șef, că eram numai eu cu șefa în bucătărie, la ce să fiu șef? Oricum, nu m-aș mai întoarce la pizza”, spune Ioan, clătinînd hotărît din cap.

Cursuri de gătit a făcut abia acum vreo doi ani, atunci cînd a participat la un curs special organizat de chef Cerasela Lungu în Iași. „Îmi place că ești mai zălud, așa”, i-a spus aceasta, referindu-se la părul lung pînă la jumătatea spatelui și la barba deasă ce îi dădea, după cum avea să completeze doamna, „o înfățișare de bucătar-artist”. „Îți dai seama că m-am umflat puțin în pene”, rîde Ioan, amintindu-și momentul.

Chiar dacă pe lîngă arte plastice, a mai înghețat, în anul trei, și studiile în turism la Facultatea de Geografie și Geologie, asta nu înseamnă că nu se ținea de ele. Doar la Arte a avut o medie de opt însă la restul materiilor avea doar medii de nouă și de zece. Singurul său regret legat de facultate nu este că nu are o diplomă, ci că nu a putut să lucreze ca grafician, că nu a avut ocazia să facă parte din lumea aceea a artiștilor. „Am vrut să fiu grafician, dar nu pe web, ca majoritatea, ci pe șevalet, să desenez”, povestește Ioan, spunînd că acum singurul loc unde mai desenează e în farfurie și nici acolo prea mult.

Cu toate că a mîncat de toate, de la broaște și șerpi, pînă la gîndaci și brînză cu viermi vii, sînt două alimente pe care Ioan le consideră „mai scîrboase”decît toate acestea la un loc – urda și păstăile. „Dacă aș rămîne două săptămîni fără altă mîncare în afară de urdă și păstăi cred că aș testa cam cît de foame mi se poate face”, spune tînărul, în timp ce strîmbă buzele cu dezgust.

„Oamenii din România nu știu ce vor să mănînce”

Este un mare mîncător de carne crudă sau aproape crudă și își dorește să gătească cît mai multe astfel de preparate pentru că asta i-ar confirma faptul că mai sînt și alții ca el pe lume. În urmă cu aproape două luni, a primit o comandă de mușchi de vită gătit blue, cu motivația că „se gătește repede”. Însă prepararea unui mușchi blue durează aproximativ 40-50 de minute. După ce i s-a explicat tot procesul de producție, clientul a realizat că, de fapt, vrea un mușchi în sînge, dar s-a scuzat, spunînd că a crezut că asta era denumirea. „Așa e românul, profesionist în toate. Oamenii din România nu știu ce vor să mănînce, dar tot comandă”, concluzionează Ioan, în timp ce clatină, zîmbind, din cap.

Dar toate acestea,spune tînărul, „fac deliciul meseriei, iar la sfîrșitul unei zile în care restaurantul a fost plin, chiar dacă ești atît de obosit încît abia mai reușești să ajungi acasă, simți un sentiment de mulțumire de neegalat”, încheie Ioan cu un zîmbet larg pe față.