Personaj cu dublu rol

„Poți să ne înveți balet, Roxi”, șu­­șotește un grup de fetițe de vreo ze­­­ce ani, în timp ce așteaptă să în­cea­pă ora de teatru. Profesoara Ana He­gyi mișună între holul de la intrare și sa­la în care vor repeta astăzi, iar din cînd în cînd mai deschide ușa și mai strecoară cîte unu-doi copii rătăciți în­ăuntru. A ajuns la Palatul Copii­lor în urmă cu zece ani, iar de atunci tre­ce prin Copou de cîteva ori pe săp­tă­mînă pentru a-i învăța pe cei mici să se cunoască pe ei înșiși și să scape de emoții. „Unii copii sînt talentați, au har, dar sînt și copii care vin aici pen­tru a-și învinge timiditatea și pentru a se cunoaște”, povestește Ana, în timp ce aruncă o privire prin sală să vadă cine lipsește astăzi. Are o vo­ce caldă și e răbdătoare, iar asta a a­ju­ta­­t-o să se apropie de elevii săi și să-i fa­că să iubească teatrul. Cel mai vechi student al său vine la orele sale în­că din 2009, de cînd a început ea să pre­dea la Palatul Copiilor. Avea doar pa­tru ani cînd l-a cunoscut, iar acum fa­ce parte din trupa de avansați, „So tru­pa”, cu care participă la spec­ta­co­­­le și în străinătate, întorcîndu-se a­ca­să cu premii care-i motivează să-și do­rească să joace și mai multe ro­luri.

Ana a început să facă teatru pe la patru-cinci ani, pentru a nu mai fi in­trovertită, cu toate că recunoaște că și acum stă ascunsă, undeva î­nă­un­trul ei, o bucățică de timiditate. La înce­put a vrut să se facă balerină, urmînd și cursuri de balet, iar apoi și-a spus că i-ar șade bine medic veterinar. „Pî­nă m-a mușcat un cîine și n-am mai vrut”, povestește amuzată Ana, în timp ce-și așază cu mîna dreaptă e­șar­fa care stă ascunsă sub geacă. A ter­minat teatrul la Iași și deși i s-a o­­ferit posibilitatea să lucreze într-o in­stituție de profil, a ales să devină ca­dru didactic și să-i învețe pe cei mici cum să se joace cu personajele. Nu vi­ne niciodată la cursuri cu un sce­na­­riu în forma lui inițială, ci îl rescrie, îl adaptează pentru copiii din grupă, as­t­­fel încît cei mici să facă teatru de plă­cere. „Sînt unii care-și dau sea­ma că nu vor să facă asta, însă iau de a­ici lucruri care le folosesc mai tîr­ziu”, mărturisește Ana zîmbind, iar apoi mai aruncă o privire către co­piii care aleargă desculți prin sala de re­pe­tiții. Cei mici mișună dintr-o par­te în alta a sălii și îți poți da seama că, înainte de colegi, sînt prieteni, iar da­că profesoara de teatru încearcă să le zică ceva, toate zumzetele în­ce­tea­ză imediat.

„Dar v-ați făcut încălzirea?”, le răs­punde Roxi, o adolescentă cu doar cîțiva ani mai mare decît co­le­gele ei, care încearcă să le țină o­cu­pa­­te pe fete pînă vor începe să-și re­pe­te rolurile. La Palatul Copiilor, cur­su­­rile de teatru nu sînt doar o rutină, Ana încercînd să-i învețe pe cei mici să lucreze ca o echipă. Împreună fac costumele, lucrează la decor și, din cînd în cînd, prichindeii vin cu idei pen­tru gestica și mimica persona­je­lor, chiar dacă abia învață tabla în­mul­țirii. De mai bine de un an, pro­fe­­soara de teatru se împarte între Co­pou și Tătărași, unde repetă cu co­le­gii ei, actori ai Ateneului din Iași, sce­narii și încearcă să înțeleagă fi­lo­so­fi­a fiecărui personaj.

Cel mai mult îi pla­ce să joace în spectacole pentru co­pii și încearcă și nu ratează niciun rol pe care l-ar putea juca în fața unor spec­­tatori mult mai sinceri decît adulții. A­na, însă, nu simte cea mai mare bu­curie atunci cînd primește aplauze du­pă spectacole, ci atunci cînd vin la ea copii și-i zic că vor să se facă și ei profesori de teatru.