Primăvară de hîrtie

„Cine are nevoie de clișee?” se în­treabă un personaj caricatural, mîz­gîlit nevrotic pe un banner alb, avînd la braț „Les fleurs du mal”. Îl salut și mă așez timid lîngă un băiețel îngrijit. Dintr-un ghiozdan gri încep să ia­­să rînd pe rînd cuburi, sfere de tot fe­lul și multe triunghiuri, de ordinul ze­cilor.

Într-un alt colț fluturași, bros­cuțe și cocori prind viață din hîrtii tă­cute. Într-un decor alb se strecoară ac­torii Georgiana, Rică și Diana. Re­cuzita e alcătuită din multe foi colo­ra­te, mai subțiri, mai groase, pasiune și atenție. „Fetițele dacă nu au venit cu triunghiurile făcute de acasă nu au cum să lucreze astăzi. Eu vreau să le învăț să fie responsabile, nu să vi­nă degeaba”, spune dojenitor Rică.

Pentru un începător ca mine lim­bajul este ușor criptat, însă aflu de la Florin, cel care stă în stînga mea că da­că vrei să faci construcții 3D din o­rigami, așa cum face el de ceva vreme, trebuie să rupi cel puțin 200 de triunghiuri. „Uite, eu pot face o bră­ța­ră, doar cu o mînă, răbdarea e cea mai importantă”, amintește Rică, ți­nîn­du-și mîna dreaptă ferită, din ca­u­za unei afecțiuni.

Pe mesele de lemn lăcuit hîrtia es­te chinuită sub degetele celor a­pro­ximativ 15 persoane care participă la cur­sul cu numărul 5 organizat de a­so­ciația Spehro. Mărțișoarele au altă formă, nu sînt ca cele înghețate de la tarabe, nu sînt din plastic sau tablă, nu lucesc și poate cel mai neobișnuit, nu au preț. Ele sînt trudite. Georgiana se joacă de un an și nu s-a gîndit să se oprească: „Am văzut un tutorial și am început să învăț. De atunci fac în fiecare zi cîte o construcție, te simți detașat, te relaxezi.”

Lebădă cu ambiții

Acum ea, împreună cu soțul îi în­vață și pe ceilalți. Diana se plimbă cel mai repede dintre noi de la o ma­să la alta, verifică fiecare colț și ur­mă­rește ca pașii în arta modelării hîr­tiei să fie făcuți corect. Seninătatea de pe chip și optimismul ìi sînt purta­te de un scaun cu rotile pe la fi­e­care: „dacă vrei să faci o lebădă trebuie să lucrezi mai mult, însă nu e bine să renunți. Știu că poți. Hai a­cum fă una singur” zice ea și trece la un alt model mototolit de cei mai pu­țin pricepuți. În liniștea după-amiezii de sîmbătă pasiunea miroase a măr, scor­țișoară, flori de pădure și hîrtie. Cea­iul purpuriu de pe mese o­glin­de­ște privirile curioase ale oamenilor ca­re nu se opresc din meșterit. La ju­de­cata colorată, șifonată participă toa­tă lumea: bunici, copii, părinți, mai noi, mai eperimentați, mai creativi și chiar propriile noastre valori și pre­ju­decăți. Printre pliurile unui cocor stau frînturi de gînduri și dorințe as­cun­se. Timp de două ore învăț că din lu­dicul situației, toleranța și implicraea contează mai mult decît un am­balaj. Departe de gerul de afară, a­ici, 1 martie e așteptat cuminte, cu povești din hîrtie și de oameni mari.

Diana IABRAȘU