Prințul fericit al teatrului

1001 de chipuri 1 comentariu la Prințul fericit al teatrului 197
Prințul fericit al teatrului

E trecut de ora zece seara, iar Du­mitru Georgescu încă repetă în sala pentru teatru de păpuși a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din București. Uneori îi place să exerseze desculț. A deprins asta pe cînd juca la Teatrul „Lu­cea­fă­rul” din Iași și nu avea papuci de scenă, așa că s-a obișnuit cu senzația lemnului sub picioarele sale.

De cînd era de-o șchioapă, în co­pilăria sa din satul Laura, județul Su­ceava, Dumi, cum îi spun prietenii, căl­ca ulițele de mînă c-un actor năs­trușnic care-și făcea singur păpuși și peruci din mătase de porumb. Dar pă­rinții lui au vrut să fie preot, și asta și-a dorit și el o perioadă, așa că timp de cinci ani a studiat teologia la Iași. Asta pînă și-a dat seama că a fost un actor toată vremea, iar cu trei zi­le înainte de admiterea la facultate, a făcut un pas pe altă cărare, pe una care l-a dus la Universitatea de Arte „George Enescu”.

„A fost o întîmplare fericită. Aveam nevoie de un me­diu în care să mă dezvolt, un me­diu în care să mă cunosc pe mine, un mediu care să îmi permită să gre­şesc, să mă împiedic şi să cad fără a fi arătat cu degetul. Pe mine teatrul chiar m-a salvat de la o viaţă mo­no­tonă şi lipsită de sens”, povestește Du­mitru Georgescu, cu licărirea începutului pictată în ochi.

Așa a început, încă din primul an de studiu, din 2008, să joace în pie­sele de la Teatrul „Luceafărul” și-a tre­cut de la roluri fugitive de care ori­cum era foarte mîndru, la roluri prin­cipale care i-au pus etichete de re­cunoaștere și l-au făcut prințul pre­ferat al copiilor. „Pentru mine «Prin­ţul Fericit» în regia lui Radu Nica, a fost mai mult decît un spectacol. Cele două luni de repetiţie, şi, în curînd, cei trei ani de cînd jucăm acest spectacol, au fost magie cu­ra­tă şi pură emoţie. Voi reveni mereu în Iaşi atunci cînd va fi programat”, spu­ne actorul cu nostalgie.

Inspirația pe care o găsește pes­te tot în jurul lui i-au hrănit și talentul de compozitor care i-a adus i­me­diat vizibilitate cu one man show-ul „Gabriel”. Pentru această scriere a sa a fost premiat la Gala Tînărului Actor Hop din 2013, organizată de UNITER la Costinești, cu distincția de „cel mai bun actor” la secțiunea in­dividual. „Încă descopăr sămînța actoriei din mine. Poate că sună a cli­şeu, dar sincer îţi spun că pe zi ce trece încă o descopăr şi încă mă des­copăr”, îmi mărturisește acesta.

În forfota și aglomerația capita­lei, Dumi a simțit că mediul în care poa­te crește și în care se poate cu­noaș­te cît mai bine ca actor e trupa Frilensăr din București. „Sînt în sfîr­şit liniştit. În mod paradoxal într-un oraş atît de agitat eu mă simt foarte liniştit. Mă bucur că de fiecare dată cînd revin la prietenii mei în Iaşi to­tul e atît de normal, e ca şi cînd nici nu am plecat”, spune cu atîta luminozitate pe chip de parcă și-ar pur­ta prietenii cu el peste tot, într-un bu­zunar secret.

E tîrziu, dar repetițiile se-ntind pî­nă după miezul nopții. Ce să faci da­că personajele din tine te chea­mă să le dezvălui pe toate?

Autor:

Ancuța CIOCOIU

Studentă în anul al II-lea la Departamentul de Jurnalism şi Stiinţe ale Comunicării. Înrămez realitatea din jur sub forma ei brută, dar păstrez mereu puţină naivitate în buzunar.

Un comentariu

  1. Sasha 12 aprilie 2016 at 12:30

    Admitere, admitere, admitere!

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top