Regulile jocului într-o mănușă

Deși s-a lăsat deja puțin frigul, iar sala de cățărat este aproape goală, Florian Mastacan nu renunță. De vreo jumătate de oră tot încearcă să esca­la­deze un panou amplasat la un unghi foarte ascuțit, care pare să-l strivească de podea. Într-un final reușește să în­vin­gă panoul, însă ceva tot nu-i con­vi­ne și mai încearcă de cîteva ori. Pa­siu­nea pentru cățărat l-a „virusat” pe Florian încă din clasa a XI-a, cînd, du­pă ce a mers în vizită de mai multe ori la Cheile Bicazului alături de familie, a fost impresionat de toți cei care în­cer­cau să ajungă în vîrf aproape cu mîi­nile goale. Dar la început nu i-a fost prea ușor, avînd în vedere că la pe­rioada respectivă nu existau antre­nori sau Internet, iar echipamentul de specialitate se găsea doar în stră­ină­ta­te. „Am avut și norocul că ai mei m-au sprijinit, în sensul că taică-miu cînd mai ieșea din țară (el fiind pro­fesor universitar), mai reușea să-mi cum­pere echipament”, îmi spune bărbatul ce pare să vizualizeze în minte un traseu de escaladă.

Joaca cu frica

Mai tîrziu au urmat competițiile, care împreună cu pasiunea l-au făcut să nu renunțe la sport. De aceea se an­tre­nează de fiecare dată cînd are oca­zia, explicîndu-mi că la cățărat ai ne­vo­ie și de alte calități pe lîngă o con­di­ție fizică bună. Iar printre cele mai importante abilități trebuie să se regăsească și un psihic puternic, ast­fel încît să nu-ți fie frică de înălțimi, și să fii capabil să te concentrezi doar asu­pra traseului pe care îl ai de par­curs, care pînă la urmă este „exact ca o problemă de matematică”. Însă de fri­că nu poți scăpa chiar așa de ușor, Flo­rian recunoscînd că au fost cazuri cînd a trecut și el prin asta. Iar în acel moment toate lucrurile tind să mergă prost. „Frica de cădere este o chestie cu care trebuie să te joci pînă devii imun la ea”, îmi deslușește sportivul.

Astfel a ajuns și la performanță, cele mai mari provocari întîlnindu-le în momentul în care a luat titlul de cam­pion național trei ori la rînd. La liniștea și încrederea care îl ajută acum să atace cu luciditate majoritatea „pe­re­ților” a ajuns abia după ce a realizat că sportul nu este unul foarte periculos. „Mie mi se pare extraordinar de sigur. Eu personal n-am avut nicio­da­tă un accident; nimic rupt, doar mici julituri. Însă, în același timp, este un sport în care se poate muri extra­or­di­nar de simplu dacă nu respecți re­gu­li­le jocului”, recunoaște Florian, glu­mind că-i aproape identic cu condu­sul unei mașini.

Nu-i genul de sport pe care-l poți aburi.

Singurul lucru care-l mai de­mo­ti­vea­ză din cînd în cînd pe bărbat este lipsa de popularizare a cățăratului în țară. Crede că și presa contribuie într-o anumită măsură la asta, punînd în aceeași oală accidente care se în­tîm­plă pe alte ramuri, cum ar fi alpi­nis­mul. „Mi-aș fi dorit foarte mult să cred că-i un sport de viitor, dar la cum se desfășoară lucrurile acuma, nu știu dacă în România există 1.000 de per­soa­ne care practică escalada”.  Iar da­că la sală cei mici care vin văd totul ca pe o joacă și rămîn îndeajuns cît să-i prin­dă, cu cei mai mari e mai greu, deoarece aici nu poți să participi cu jumătăți de măsură. „Nu-i genul de sport pe care-l poți aburi. Adică fotbal știe toată lumea. Uite eu n-am mai ju­cat de zece ani, dar dacă mă duc acu­ma pe un teren sînt capabil să fug pe-acolo, să dau o pasă și poate să dau un gol. Nu-i ca mersul pe bicicletă pe care nu-l poți uita”.