Ș’atra de arlechini nonconformiști
1001 de chipuri 4 februarie 2013 Niciun comentariu la Ș’atra de arlechini nonconformiști 2Un Cub Rubik este format din 26 de cuburi mai mici, 6 culori, pentru fiecare față și are peste 43 de miliarde de posibilități de rezolvare. Cam așa ar arăta și ideile lui Iustin Șurpănelu, asta dacă le-ar muta de pe o muchie pe alta a cubului, iar culorile le-ar înlocui cu formele de artă pe care le-a tot răsucit.
Cristina își aruncă ghiozdanul pe-un umăr și cu o privire înapoi apasă c-un deget în masă „ce mult înseamnă cuvîntul, vezi”, referindu-se la lumea actorilor de teatru independent. Puțin buimac, Iustin spune că i-a fost colegă în „Visul unei nopți de vară”, o piesă-n care au jucat mai toți actorii tineri de teatru, plus alții pe care Radu Afrim s-a gîndit să-i ia. Dacă stă să socotească, „nu sîntem mai mulți de-ar fi să ne aduni. Într-o cameră de doi pe doi avem loc să și respirăm”.
Asta l-a impulsionat să-și facă propria trupă de teatru, una în care să poată debuta nu doar cei care „termină o facultate în domeniu”, ci toți „cei care au treabă cu cultura underground”. Așa a fost că Ș’Art-ul a devenit pentru el și alți prieteni o alternativă a teatrului tradițional. Pentru că „atunci cînd ești angajat într-un loc, ceea ce faci s-ar putea să devină monoton, chiar dacă ești actor”, mă lămurește Iustin, și-și numește și celelalte încercări „artistice” în muzică, film sau fotografie, „experimente”.
„Dar de acolo, de la teatru ar fi cel mai bine să începi. Trebuie să știi cum să stai pe-o scenă, cît să te audă și să-ți vadă fața și cineva din ultimul rînd”. Mai povestește și că „magia e făcută de ce se întîmplă după cortină”, cînd în cîteva secunde trebuie să sari pentru a îngrămădi în decor două sau trei obiecte, cît e stinsă lumina. „Și în capul tău, toți pașii ăștia sînt deja puși la punct, nu poți fi doar personajul”. Doar că prin baruri, unde a jucat cele mai multe roluri, deseori cînd n-are sub picioare „sfînta scîndură”, întregul moment se bazează pe improvizație.
În spatele lui Iustin, Laura își repetă înflăcărată dialogul c-o persoană imaginară, ale cărei replici le mai verifică din cînd în cînd pe foaie și-și flutură de zor mîna dreaptă-n care are o țigară Lucky Strike. Așa-i vin în gînd tînărului „tiparele și exercițiile de dicție”, pe care ai crede că le-a învățat la rîndul său la școală, dar le-a prins din mers fie de la alți colegi de trupă, fie de la regizori
Oamenii cred că dragostea există doar între persoane de sexe opuse. Dar nu e așa.
Cînd era în anul al doilea la Electronică și Telecomunicații a mers la un casting împreună cu prietena sa și împins de curiozitate s-a prezentat în fața lui Radu Apostol c-un monolog dintr-un vis pe care-l avusese cu o seară înainte. „Eram în duș, mi-a sunat telefonul, iar cineva îmi spunea că mor în două minute”. Neștiind dacă să-și sune mama sau iubita, pentru că n-ar fi avut timp să vorbească cu amîndouă, alege mai bine să-și închidă aragazul. „Și ca o ultimă dorință, cînd mai aveam doar două secunde, decid că vreau să zbor și mă arunc pe geam”.
Își așază cu grijă mîneca puloverului carmin înapoi peste cămașă și se ridică cînd e strigat de băieții aflați după ușile mari din lemn vopsite în verde. În pregătirile care se fac pentru următoarea piesă e nevoie tot de intuiția unui inginer, să vadă care-i treaba cu înregistrările.
Mădălina MORARU
Adaugă un comentariu