Soldatii nu poarta tocuri

Nu am vazut gratarele sau bere, asa cum suntem noi obisnuiti sa facem in miez de primavara. Nu am vazut cer albastru si nici petrecareti care au uitat de timp, sefi si copii. Pe scena micuta din Casa de Cultura “Mihail Ursachi” nu a fost loc decit pentru cinci actori, o paturica si o minge sclipitoare. Si o umbrela rosie, sub care s-au ascuns in timpul unor bombardamente ale inamicilor.

“Picnic pe cimpul de lupta” s-a jucat cu replici lungi, aplauze si marsuri hitleriste. Actorii au transpirat timp de o ora, iar cele 20 de persone nu s-au miscat de pe scaune pina la sfirsitul spectacolului. Au absorbit jocul tinerilor amatori de teatru si s-au transformat in elemente de decor: soldati raniti, martori, mitraliere.

Domnul si Doamna Stepan nu au inteles razboiul. Cuconitei agitate cu bujori si manusele rosii i-au placut mai mult soldatii decit picnicul. A pus intrebari si a alergat pe un teren de cinci metri patrati, impiedicindu-se in tocuri si in feciorul la care au venit in vizita. Domnul Stepan a tinut sa fie cel mai bun, a dansat la dans si la costum. Zapo, feciorasul-soldat, a impresionat mai mult prin ciorapii gri decit prin duritatea de soldat. De fapt, razboiul nu i-a priit:  in timpul bombardamentului s-a pitit tremurind cu “prizonierul” sub patura jerpelita, iar in transee a crosetat si a facut flori din stofa pentru fiecare prieten care a fost ucis. Cu prizonierul s-a imprietenit usor, i-a unit mingiuta pe care au tot rostogolit-o.

Raniti din rindul doi

Panica actorilor i-a amuzat cel mai mult pe doi pitici de virsta bastonaselor de ciocolata. Au ris de umbrela rosie, stricata, s-au agitat ca la gradinita in timpul sesiunii de shooting a familiei Stepan cu prizonierul Zepo si au aplaudat in timpul bombordamentelor. Nu si-au ascultat mamicile concentrate la jocul actorilor.

Nici  “Tatal Nostru” rostit in genunchi de cei trei veniti la picnic nu a reusit sa-i calmeze. Numai dansul asistentelor cu bascute albe si mustati  hitleriste i-a cumintit. Au raspuns cind acestea au tot strigat dupa morti si au ris cind acestea i-au gasit.

Bliturile de la aparate nu i-au speriat pe actori. Au jucat cu cei 20 de oameni la citiva centimetri departare de ei, s-au inchinat, au dansat si s-au impiedicat. Si-au meritat aplauzele si felicitarile de dupa spectacol. Chiar daca erau de la prieteni, fara flori si tort.

Lina VDOVII