Struții din colivie
1001 de chipuri 21 martie 2010 Niciun comentariu la Struții din colivie 6„Cum colegilor mei de facultate le plac cîinii sau pisicile, așa îmi plac mie struții”, spune Ema. Este studentă la Medicină Veterinară în anul al II-lea și își crește păsările, ajutată de părinți. „Inițial, ai mei și-au luat struți ca să facă o afacere cu ouă, în 2005, însă eu m-am atașat de cei mici. Așa i-am luat prima dată în casă”, își amintește Ema. Iar pentru cei mari, a amenajat un țarc mare, în grădina ei de la Bucium, „ca să nu fie stresați” și de atunci nu s-a mai despărțit de ei.
La început, însă, nu i-a fost tocmai ușor să-i convingă că e „de-a lor”. „Trebuie să ai grijă cu ei. Ciupesc tot ce prind. Dacă vor să te facă atent îți dau în cap. Masculii, după ce că te «ciocuiesc», îți mai dau și cu piciorul în burtă. O perioadă nu mă mai apropiam de ei. „Crede-mă, nu e plăcut! Mai am și acum o cicatrice, de cînd eram mică, mi-a tras un cercel din ureche”, rîde Ema. Acum îi îngrijește mult mai ușor, pentru că le-a învățat tabieturile.
Le face baie o dată la două săptămîni, iar „lor nu le place întotdeauna, dar asta este. Dacă ar fi după mine le-aș face baie mai des. Că struțu’ e animal prost, el se murdărește una-două”, și devine serioasă. Doar sora ei mai are mici neînțelegeri cu struții, mai ales cînd vine vorba de curățenie. „Cînd am venit de la o expoziție l-am «băit» și sora mea l-a speriat cu săpunul cumva și a luat-o prin casă și s-a și lovit atunci. A dat cu capul de ușa de la dulap. Tot atunci a urcat și scările, nu știam că le poate urca. L-am prins pînă la urmă”, spune Ema mirată.
Masculii emotivi
Credea, dimpotrivă, că struțul este o pasăre foarte „serioasă”. Duducu, „colegul ei de cameră”, a convins-o că nu e așa. E preferatul ei, „pentru că e mai sentimental. Dacă țip la el se uită altfel la mine, parcă mai trist. E ca un copil. Poro, cel de-al doilea e și el drăguț, el mai face mizerie prin casă și mama face gălăgie, dar eu fac mereu curat ca să nu mă oblige să îi dau afară din casă. Mi-ar părea rău”.
Ema i-a promis mamei că atunci cînd se va mai încălzi, cele două păsări vor dormi pe veranda din fața casei și vor elibera dormitorul pe care îl împart cu ea. Tot Duducu i-a arătat și că struții ei sînt deosebiți. „Masculul cel mare are un dans specific și poți să juri că face break-dance, iar domnița scoate niște zgomote parcă ar cînta”, spune Ema mîndră de „copiii ei” și mă roagă să precizez ceva foarte important pentru ea. „Struții mei nu sînt monotoni, sînt artiști”.
Victor ILIE
Adaugă un comentariu