Țăndărică, mecanicul cu acordeon

Ionuț, pe care prietenii îl știu drept Țăndărică, cînta la orgă și la a­cor­deon înainte să-și descopere pa­siu­nea pentru meșterit motoare. A și în­re­gistrat, în joacă, cîteva casete pe care acum nici nu mai știe pe unde le-a aruncat. Nu-și amintește de unde i se trage porecla, dar crede că vine ori de la pasiunea pentru muzică, ori de la aceea de a desface orice mașinărie și de a vedea cum funcționează.
Născut în Lunca, județul Bo­to­șani, acesta și-a dat seama că-i plac ma­și­nă­ri­i­le după o vacanță în Turcia, cînd a mers să-și viziteze mama. Atunci și-a gă­sit un job pe un motostivuitor, iar cînd nu avea treabă îi ajuta și pe me­se­riașii care lucrau la strung. Din ba­nii cîștigați acolo și-a cumpărat o ma­și­nă și de atunci nu a fost zi în care să nu desfacă vreun șurub ori să mai mo­difice cîte ceva la bordul Calibrei sport, cu două portiere, pe care o are și acum. „La început scoteam cîte un fur­tun ori deconectam cîte un cablu ca să văd ce se întîmplă. Așa am în­vă­țat ce face fiecare și cum se comportă mo­torul dacă îi lipsește ceva”, spune senin Țăndărică.

În cursă cu șeful poliției

Așa a început să aducă și tot felul de modificări bolidului. A mărit came­­ra de ardere a motorului pentru ca a­ces­ta să fie mai puternic, și-a decupat bor­dul pentru a pune tot felul de ace de presiune și doar el știe care este ros­tul fiecăruia. De la pasiunea pen­tru mecanică pînă la aceea a curselor de mașini a fost doar un pas. „Am vrut să văd ce poate face mașina și am în­cercat mereu să conduc din ce în ce mai bine, ca un pilot de curse a­de­vă­rat”, îmi zice cu convingere tînărul cu puțin trecut de treizeci de ani.

De aceea, poliția din comunele ală­tu­rate nu prea îl au la inimă pe Ionuț și își amintește că după ce s-a luat la în­trecere cu șeful Poliției Rutiere din Bo­toșani și l-a purtat pe toate ulițele din Lunca, comuna sa natală, a tre­bu­it să-și ascundă mașina în porumb cî­te­va zile ca să nu fie descoperit.
To­tuși, de cînd s-a logodit acum cîțiva ani, a lăsat cursele și viteza și, ca un co­pil pedepsit îmi spune că „Ramona nu-mi mai dă voie să merg cu mașina la fel de nebunește ca înainte”.

Acum are toată curtea plină de mo­toare, piese de la diferite mașini și tot felul de scule și unelte. Și-a cum­pă­rat și un elevator pentru a putea „șurubări” fără a fi nevoit să stea în­tins pe pămîntul rece. Totuși se poate des­curca și fără scule și mereu in­ventează cîte ceva dacă nu are trusa la el. Își amintește cum un prieten l-a su­nat că i s-a blocat contactul. Nu a mai trecut însă pe acasă și a desfăcut bor­dul doar cu o sîrmă scoasă de la șter­gătoare. „Mecanicul trebuie să poa­­tă repara un motor chiar dacă are la îndemînă numai surcele. Sculele sînt doar ca să te ajute, însă cu u­nel­tele moderne oricine poate să repare o mașină.”