Taticul e maestru la piine

Pe Marius Jijie il gasesc la birou, in sectia de productie a piinii. Isi ridica privirea dintre hirtii, se uita pe un touchscreen si se scuza preocupat. Mai dureaza o ora pina termina treaba. Adauga ceva intr-un limbaj numai de el stiut si dispare. Se intoarce cu precizie elvetiana ca sa spuna povestea unui om care a facut de toate. Dupa 23 de ani de munca, domnul maistru isi cunoaste bine rolul. Iti dai seama din privirile scapate pe sub sapca imaculata, nu doar din replici. “Coordonez toata activitatea de la faina la productie. Am vreo 40 de oameni in subordine si o gestiune de miliarde”, imi spune asezind sapca linga o legatura titanica de chei. Parul deja carunt la 40 de ani ii confirma experienta. De citeva luni a descoperit ca are diabet, din cauza stresului.

Cumparatorul nu mai e la fel

Se incrunta si puncteaza ridurile premature cu unul din cele doua telefoane. Isi aminteste: “Am terminat CFR-ul, trebuia sa fiu mecanic de locomotiva, dar n-am practicat macar o secunda meseria asta. M-au repartizat la Pascani, asa c-am facut postliceala de Industrie Alimentara si dup-aia le-am facut pe toate”. A lucrat la abator, la ferma partidului, apoi in fabrica de piine. Chiar si aici a pornit de la “munca de jos”. A descarcat saci de faina, a lucrat la cuptor, a fost tehnolog la paste, la biscuiti si s-a bagat chiar la vinzari.

Enumeratia se curma brusc in sunetul telefonului. Expediaza apelul monosilabic: “Da. Zi. Nu. Exact. Asa. Perfect.” si explica: “Trebuie sa stii cum sa te porti cu fiecare, sa te cobori la nivelul lor. Vin oamenii de la tara. Dificili. Dar daca nu e forta de munca. Am vazut chiar la inceput un inginer omorit de unul de pe motostivuitor fiindca il enervase. Un mecanic si-a zvirlit la ciini degetul rupt, iar altul voia sa-l coasa cu ata alba. Erau obositi”. Ramine cu sprincenele ridicate la amintire.

Un regret are “taticul”, cum ii mai spun baietii, ca oamenii nu mai lucreaza”ca inainte”, cu seriozitate. “Is satul de citi directori am schimbat. Acum e aflux de oameni care dupa trei luni au impresia ca stiu tot. Sint unii care vin numai de dragul de a se trezi dimineata.” Adauga ca e nevoie de corectitudine si implicare ca sa rezisti intr-o fabrica. S-a saturat sa tot zica unora ce au de facut, mai bine pune el umarul.

Evoca iar un timp zarit parca pe fereastra “Acum vor piinea umflata, cu amelioratori. Pina in 2002 nici nu se stia de E-uri. Inainte se facea piinea-piine, cu zer”. Avea alt gust.

Delia TOMEI