Un grătar și-o poezie

Vineri în Grajduri a fost zi de săr­bătoare, unde jarul încins al gră­ta­re­lor scotea artificii pierdute în aer. Con­voiul cu mașini de lux începe de la gară și se întinde pînă cantina din buricul satului. La fiecare poartă tro­nea­ză cîte două limuzine, și încă vreo u­na prin garaj, folosită doar pentru a­fa­ceri. De ziua lor internațională, fi­e­ca­re țigan și-a scos de la naftalină ce­le mai de preț haine, pentru a celebra pe 8 aprilie „cea a doua zi de naș­te­re a lor”.

Ca la școală

Pe drumul bătucit cu pietre, a do­ua zi de după petrecere, pe ulița satului tăcerea domnește, doar zidarii se vîn­zolesc pe schelele palatelor in con­structii.

Bulibașa peste tineri, Romică, zis Gagarin, își face rondul de dimineață ca să vegheze liniștea confraților săi. Își etalează unghiile lăcuite, bine cu­ră­țate, pe bordul Toyotei lustruite. Pa­latul lui e în construcție, așa că s-a mu­tat cu soția într-o casă de la marginea satului. Acolo o cresc pe Ro­xa­na, o mică ochioasă de trei luni. Ar fi vrut să aibă mai mulți copii, dar a pier­dut trei sarcini.

Cu ocazia zilei romilor, săr­bă­toa­rea a fost dublă în casa lui. „Pai dacă tu mă chemi la tine, și tu trebuie să vii la mine. Așa e cinstit”, îmi explică cu pa­tos fratele de suflet al bulibașei, Adrian Stanescu. El crede cu ar­doa­re în frăția comunității. „Noi sîntem uniți și așa vom fi”, asta îi ține legați mereu, chiar și la festinul dat în cinstea țiganilor. Că a fost chemat sau nu, român cu țigan s-au luat și au cinstit, pentru că „toți trăim la un loc. Și trebuie să ne avem bine”. Petrecerea i-a adunat pe toți, chiar și pe primarul sa­tului. I-au ascultat pe Florin Salam și Nicolae Guță, invitații speciali la ma­nifestare. Iar dacă vremea a fost ca­pricioasă și „nu a ținut cu noi”, che­ful s-a mutat în cantina mare din centru, doar porcii la proțap și kilogra­me­le de carne au fost etalate pe pajiș­tea înverzită din curte, lăsînd în urma o dîră mare de fum risipită în văzduh și un miros de îi îmbie și pe cei ne­pof­ticioși. Iar ce rămîne în plus nu se a­runcă, se face pachețele pentru să­teni și se ia acasă.

Și cei mici au petrecut. La școala cu patru clase din centrul comunei, pri­chindeii au îngînat poezii dedicate sărbătorii, îmi povestește o țigancă mai durdulie. „S-a petrecut frumos, iar performanțele lor se prezintă bine”, îmi explică mîndru Adrian Stănescu, după ce și-a văzut fiul de 12 ani cîn­tînd patriotic. E mulțumit că, acolo la școală, nu se deosebește român de ți­gan și că așa „nu vor mai fi ca bă­trî­nii, care nu au carte”. De asta, părinții pun umărul și îi împing la școa­lă. Plea­că de acasă cu săp­tă­mî­ni­le, „cu afaceri”, pentru că de pe la pri­mele co­șuri apărute sînt pregătiți de în­su­rătoare: construiesc palate și cum­pără mașini, „ca să aibă de zestre pînă cînd se vor lua”. În cinstea țiganilor, bu­libașa desface un demisec și îl toar­nă cu grijă în pahare de cristal, așa cum au văzut la televizor. „Auzi, bă, n-ai văzut aseară la Arșinel că a turnat așa pe o parte, frumos?”

Iustina AMBRONO