Zbor lansat pe Android

1001 de chipuri Niciun comentariu la Zbor lansat pe Android 9
Zbor lansat pe Android

„Am scos, pîn’ acum, doi euro din joc.” Ionuț ridică din sprîncene și-și încrucișează mîinile peste coate, mi­mînd seriozitatea. Ca să lansezi un joc sau o aplicație pe Android, te cos­tă 25 de dolari; ca s-o lansezi pe iOS, în schimb, te-ajunge cam 100 pe an. „Așa că, din februarie, de după li­cen­ță, l-am urcat doar pe Android și în­că aștept să-mi scot cîștigul.” Toată explicația asta ține de-un jo­culeț pe care, stînd la birou, în pri­mul an de facultate și, totodată, de mun­că, Ionuț s-a apucat să-l cons­tru­ias­că. Jocul se cheamă „Planes” și n-are ni­cio legătură cu treburile complicate și sofisticate. „E jocul ăla cu avioane, pe care l-am jucat toți pe hîrtie, în copi­lă­rie”, îmi zice Ionuț și-mi poves­teș­te cum, pentru că în tot traseul muncă-facultate mai găsea, din cînd în cînd și timp liber, s-a gîndit să facă ceva cu el și-așa a ajuns să inventeze asta. Cînd s-a văzut cu proiectul gata, s-a gîndit să-l transforme și în lucrare de licență, așa că l-a prezentat în februarie tuturor profesorilor din comisie.

În jocul cu avioane al lui Ionuț la început nu făceai mai nimic di­fe­rit față de ce puteai să faci în jocul tra­di­țional. Colegii lui jucau, îl testau și-i spuneau – „vezi că aici trebuie să mai schimbi asta; acolo asta” și imediat modifica. S-a gîndit, după, c-ar fi sim­patic să poată să ofere chiar mai mult avioanelor lui, așa c-a realizat opțiuni prin care poți să alegi dacă joci cu un robot, dacă joci cu oameni găsiți întîmplător online sau chiar cu prietenii tăi în rețea. Ultima gă­sel­niță a lui Ionuț a fost să te lase, dac-ajungi să-ți construiești avioane la el în joc, să și pariezi – așa că poți să-ți încerci norocul în funcție de ce in­tuiție ai și să te îmbogățești cu punc­te imaginare.

„M-așteptam să prindă mai bine – să-și spună unii altora că au desco­perit jocul ăla pe care-l jucau cînd erau mici, pe Internet – dar încă mai aș­tept”, spune băiatul și rîde. N-a avut mare succes printre studenți, dar pro­fesorii i-au fost mari fani – „Profu’ de licență, după ce l-am lansat, chiar a dat share-uri pe grupurile Facul­tă­ții de Informatică de la «Cuza» și cred că a și jucat de cîteva ori”. Își așază ochelarii, își învîrte privirea peste tot prin preajmă și-mi spune că nu s-a gîndit niciodată să părăsească Iașul și că nici n-are de gînd să dea prea curînd „log out” vieții de IT-ist. Te bucuri, deschizi repede un magazin online, scrii „Planes” și fără să mai pierzi prea multă vreme, cauți o pa­rolă potrivită și-ți iei zborul.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top