12 ani, zece cartușe

Două fete chicotesc pe trotuar, pe Sărărie, acolo unde stă lumea la oca­zie spre Moldova. Nici zece minute nu trec că deja le abordează unul de vreo 30 de ani, „unde mergeți, fetele?”. „La Sculeni”, și deja-s în mașină. Aici trebuie să fii rapid sau pleacă omul fără tine și nici nu-ți dai seama.

„Unde mergi?”, aproape că mă spe­rie un tip înalt și solid. „Vrei să te trec vama și-atît? Zece lei românești ai? Așteaptă în mașină, să vină și doam­na, și plecăm”, îmi spune individul și mă urc. Plecăm și ia ceva de lîngă schim­bător. „Voi cum îi spuneți la asta? Eu știu bobină sau catușcă, pe rusește. Am fost azi să înlocuiesc una în bazar și omu’ se făcea că nu știe despre ce vor­besc. Eu așa știu că-i spune. Ești idiot? Ori se face prost, ori nu vre’ să re­cu­noască, știi?”, spune în timp ce flutură bobina cu mîna dreaptă, cu stînga ți­nînd de volan. Povestește apoi despre o emisiune pe care a văzut-o azi la te­levizor, ceva cu sfîrșitul lumii, provocat de-un meteorit care va distruge Pă­mîntul. Dar nu apucă să ne lovească pî­­nă să ajungem în vamă, un­de o polițistă deschide portiera din spate și ne-ntreabă. „Ceva ilegal? Arme, dro­guri, studenți?”.

„Mai pune 20”

Trecem vama și șoferul iese din mașină să caute alte oferte, gesticulînd cu pașapoartele noastre și imediat re­zol­vă doi oameni. Pe unul îl trimite în­tr-o mașină care pleacă înapoi la Iași și altul e-al lui, îl ia la Ungheni. Mă urc și eu într-un fel de break și vama e din nou în parbriz. Cu țigara-n gură, po­li­țistul caută prin mașină. „Am nevastă moldoveancă, mai nebună ca ăștia. Eu sînt din Vaslui. Cînd venim, se iau de ea. Cînd plecăm, mă controlează pe mi­ne”, îmi povestește George, tipul din stînga mea. Spune cum „pe vremuri, cînd mergea treaba”, trecea cu cî­te 10 cartușe de țigări ca să le vîndă în țară. Polițistul ciocăne în portieră și-n partea de sus a mașinii, să vadă dacă se-aude ceva suspect. „O dată veneam și fiu-meu de 12 ani îmi spune «Tati, cred că știu și eu un loc unde poți să pui țigările, să nu le vadă»”, continuă el.

Cel din dreapta șoferului e din Bălți și se teme că la ora asta tîrzie o să-l ia la rost vameșii. „Spui că vii la mine să mîncăm o ciorbă și să bem o bere. Sîn­tem prieteni. Altceva nu trebuie să știe. Le zicem că sîntem iubit și iubită dacă altfel nu merge”, îl calmează George. Cum trecem, coboară din mașină el și cel din dreapta mea, care nu mai plă­tește. Șoferul fuge după el, milogindu-se după 10 lei. I-a pierdut, așa că se-n­toar­ce la mine și la basarabean și în­cear­că să-i recupereze. „Voi cîți bani aveți să-mi dați? 50 de lei moldove­nești? Mai pune 20. Tu, din spate, 10 lei? 15, că eu nu iau ca toți ceilalți ziua, eu iau ca la rutiere”.

Ajungem în Iași și încearcă din nou să ne convingă să-i dăm mai mult. Se convinge abia cînd coborîm că, pen­tru unii, oricît de întuneric ar fi, e în­că zi.

Ioan STOLERU