Artă cu bormașina

Scheletul

În fața mea stă un morman de lu­cruri fără nici o aparentă le­gă­tu­ră: hîrtie creponată, șipci, două pa­ha­re, lipici, o bucată de material din catifea, un foarfece de tăiat cu mo­del. Fiecare dintre mesele din ju­rul meu este ocupată cu materia­le si­mi­lare, în fața unor oameni ca­re stau cinci minute gînditori î­na­inte să se-apuce de lucru.

Muzica de pe fundal, cu swing-urile in­ter­pre­­ților de blues, este la mici răs­tim­puri în­treruptă de zgomotele de bor­ma­șini sau rotopercutoare, care anun­ță cît de serios se muncește pe hol. Și pen­tru că recuzita din do­ta­re s-ar pu­tea să nu fie suficientă, or­ga­ni­za­to­rul workshop-ului face un gest larg cu mîna spre camera de la ieșirea din bar, însoțit de un „vă mai puteți lua de acolo ce-aveți nevoie” călduros. Cu capul proptit în mîna pe care și-o sprijinea de ma­să, colegul meu îmi face semn că nu prea știe ce sau cum anume o să facem, dar că ar fi timpul să ne a­pucăm. După ce în­chi­puim un con­cept pentru lampa noastră, nu du­rează mult pînă să a­vem nevoie de ajutor. Lumina di­fu­ză din în­că­pe­re dublează contururile barului, a­le tinerilor aplecați concentrați pes­te mese și ale sticle­lor goale de be­re, astfel că at­mo­sfera mă face să îi percep drept ac­tori ai unui scurt-me­traj.

Decorarea

În fața mea, organizatorul work­shop-ului îmi sugerează să șlefu­iesc mai întîi bucățile de lemn, pen­tru ca, mai apoi, să „le dăm cu lac și să arate prezentabil, nu?”. Mă î­nar­mez cu două bucăți de șmirghel și încep să finisez, urmînd momentul capsatului. După ce-am plă­mă­dit cu eforturi admirabile un sche­let de lemn în formă de cub și i-am atașat un suport, de altfel cam șu­bred, tot ce rămîne de făcut este de­sign-ul lămpii. Din lipsă de idei, dăm un tur al atelierului în speran­ța că vom avea și obiect de ins­pi­rație. Între timp, la mesele din jur au înflorit diverse modele și for­me care mai de care mai futuriste, dar plă­mă­dite cu simț estetic, chiar da­că sînt făcute din tuburi de plas­tic sau rezer­ve de mop.

Becul

În fața mea, construcția sche­letică așteaptă materialele pe care le-am burdușit în brațe care mai de care, iar procesul de înfrumusețare începe cu decupatul catifelei ne­gre. Un foarfece fără model este im­po­sibil de găsit, iar hîrtia creponată tre­buie ruptă de-a dreptul. La fie­care pas, ne ascundem stîn­găciile cu un: „lasă, arată mai inovativ și mai ne­convențional așa”. După ce ca­ti­feaua este lipită bine cu aracet pe structura de lemn, iar hîrtia cre­po­na­tă va lăsa ca lumina să aibă re­flexii roșiatice, singurul lucru care ră­mî­ne de făcut este un­ge­rea lemnului cu baiț, că oricum pentru lac nu mai este timp. Privind lampa cu pensulele în mînă, ob­servăm că are un singur mic de­fect, pe lîngă faptul că este nițel șu­­bredă. Nu are bec.

Livia RUSU