Bucle, ruj şi rochii negre pe covorul roşu

Covorul roșu se scurge pe trep­te­le universității și dubla întîi stă să fie înregistrată într-o clipă. Zîm­bești, ești la distanțe egale de leii care stau să muște din rochii și pășești gra­țios peste pînza fluidă, care pare să se-mpletească în jurul tocurilor. În loc de ecusonul care să-ți justifice prezența pe platoul de filmare, pri­mești o brățară albă pe care scrie cu li­tere mari, negre – „Bal Mascat – Film Noir”, organizat de Asociația Studenților Francofoni din Iași. E joi seară și, cînd ajungi la garderobă, tragi cu ochiul să vezi ce vedete s-au teleportat de prin anii ’40-’50 și-au ajuns în Sala Pașilor Pierduți.

Rochiile negre, mulate sau în cloș, curg pe siluetele fetelor. Rupte din afișele filmelor de zeci de ani în ur­mă, buclele nu li se mișcă odată cu mișcările capetelor, ci stau fixate perfect, sub pălării, banderole sau clămițe. Zîmbetele sînt la locurile lor, sub rujul de roșu aprins și, fără să vrei, te trezești că plimbîndu-te prin mulțime, ajungi să stai la coa­dă. Cabina de fotografii la minut e atracția serii – un băiat în costum călcat perfect își învîrte partenera, o sprijină de masă și, indecis, își mu­tă privirea de la o perucă mul­ti­co­loră la o pălărie de pirat. Fata ridică din umeri, rîde și se îndreaptă că­tre ecran, gata să zîmbească aparatului foto. Pozele ies dintr-o parte, cu­plul ridică din sprîncene admirativ, se sărută cu foc și se-ndreaptă către terenul amenajat după primul șir de trepte, unde un băiat bărbos, cu o pălărioară haioasă așezată pe gră­măjoara de păr creț pe care-o are, învață invitații eleganți să tragă cu ar­cul. Săgețile se îndreaptă către țintă și zgomotele puternice, care abia se-aud de ecoul muzicii care te­ro­ri­zează partea cealaltă a sălii, în­cu­rajează fe­tele să-și încerce norocul la țintă. Băieții le privesc în zeflemea de pe margini, le fotografiază și a­plaudă oarecum încurajator.

Concentrarea pare să se fi a­du­nat toată într-un singur colț. Prinși într-un soi de bulă în care muzica nu atinge nimic, doi băieți îmbrăcați în costume, stau cu capetele sprijini­te-n mîini. Își analizează chipurile unul celuilalt și, cînd abia-abia te-a­pro­pii, unul dintre ei spune rîzînd „din nou – șah!”. Piesele se mută după cum dictează mîinile lor și pașii tăi se-ndreaptă către masa de lîngă, un­de cîteva tinere cochete își învîrt mîi­nile într-un bol, căutînd cuvinte. Po­eziile dadaiste stau să fie scrise, bu­că­țile de ziare se strîng și se îndoaie sub greutatea lipiciului și-apoi se-n-tind, pline de somnolență, fără să ba­ge de seamă ritmul muzicii, pe bu­cățile mari de hîrtii colorate, întinse pe masă.

Cuplurile care și-au înscris costumele în competiție se învîrt pe ringul de dans puțin stinghere, mul­țimea de pe margini aplaudă și mu­zica sare peste cîteva zeci de ani, mutîndu-se dintr-un film vechi, într-un MTV actual. Actorii de­ghi­za­ți își dau ochii peste cap, rîd în ho­hote și, în loc să se îngrămădească spre ușă, după deliberare, se a­li­ni­a­ză pe trepte, pentru o ultimă foto­grafie – cadrul unui film noir stu­den­țesc, tras la Iași.