Camuflaj între militarii salvatori
1001 de măști 22 mai 2012 Niciun comentariu la Camuflaj între militarii salvatori 0Ideea de voluntariat a fost de la început pentru mine asemenea unui blind-date și abia după ce cobor din tramvai îmi dau seama că nu știu cu cine trebuie să mă întîlnesc și că sînt singură într-un cartier din Iași total străin mie.
Instrucțiunile ar fi trebuit să fie cel puțin clare, iar adresa, una ușor de găsit în cartierul Tătărași. Spre surprinderea mea, numărul străzii nu corespunde cu nici o clădire, timpul nu îmi permite să mă rătăcesc nicidecum, iar după un telefon și cîteva explicații primite în grabă, îmi mai rămîne doar să aștept. Privind în toate părțile și dînd nerăbdător din picior mai urmează doar să apară din orice direcție reprezentantul Armatei Salvării, îmbrăcat în uniformă și cu epoleți roșii.
De departe îl identific după mersul său apăsat și executat cu o viteză sporită, care îmi aduce aminte de marșurile soldaților pe care le vedeam la televizor. Văzîndu-mă că nu am decît o geantă mai mult goală în umăr, domnul Roman mă măsoară din priviri și mă întreabă cu un zîmbet forțat dacă am cu ce să contribui pentru Centrul de colectare sau dacă am venit doar cu scopul de a ajuta. „Ee, mai aveți timp altă dată domnișoară, noi am trimis deja voluntarii acasă pentru ziua de azi”, mi-o scurtează cu un gest al mîinii făcut pe jumătate. „Noi nu am mai avut voluntari așa, cîte unul. Zilele astea au venit copii de ăștia mulți și gălăgioși și ne-au ajutat”, îmi spune privindu-mă pe sub ochelari domnul trecut de 50 ani, cu șapcă pe care scrie mare „Armata Salvării.”
Cu timpul printre degete
După ce îi pun pe masă puținele alimente pe care le-am cumpărat cu o zi înainte, acesta hotărăște să îmi mai acorde o șansă și îmi arată un vraf de îmbrăcăminte și încălțăminte acoperit de un celofan. Cu degetul arătător îmi arată aria de care trebuie să mă ocup și pune repede mîinile la spate, ca un gest firesc. „Ele sînt strînse aici grămadă, trebuie împărțite pe familii, după vîrstă, după nevoile fiecăreia. De exemplu, zilele astea trebuie să mergem la un copil de cîțiva anișori”, spune militarul analizînd cîteva variante.
Cu o pungă în mîna dreaptă și cu un ochi pe ceas încerc să sortez hainele sub privirile curioase ale celui care pare să îmi coordoneze mișcările. Nici nu apuc să îmi ridic ochii din grămada de haine colorate că acesta îmi dă semnalul de plecare printr-un bătut scurt d in palme, sub pretextul că jumătate de oră este de ajuns pentru un voluntar tînăr și fără prea multă experiență. Deschide instinctiv ușa și îmi aruncă ultimele cuvinte zîmbind amar. „Plecăm și noi mai devreme, că doar nu facem voluntariat cu program fix.”
Mădălina OLARIU
Adaugă un comentariu