Camuflaj între militarii salvatori

1001 de măști Niciun comentariu la Camuflaj între militarii salvatori 0

Ideea de voluntariat a fost de la început pentru mine asemenea unui blind-date și abia după ce co­bor din tramvai îmi dau seama că nu știu cu cine trebuie să mă în­tîl­nesc și că sînt singură într-un car­ti­er din Iași total străin mie.

In­struc­țiunile ar fi trebuit să fie cel pu­țin clare, iar adresa, una ușor de găsit în cartierul Tătărași. Spre sur­prinderea mea, numărul stră­zii nu corespunde cu nici o clădire, tim­pul nu îmi permite să mă ră­tă­cesc nicidecum, iar după un telefon și cîteva explicații primite în grabă, îmi mai rămîne doar să aș­tept. Privind în toate părțile și dînd nerăbdător din picior mai ur­mea­ză doar să apară din orice direcție reprezentantul Armatei Salvării, îmbrăcat în uniformă și cu epo­leți roșii.

De departe îl identific după mer­sul său apăsat și executat cu o viteză sporită, care îmi aduce amin­te de marșurile soldaților pe ca­re le vedeam la televizor. Vă­zîndu-mă că nu am decît o geantă mai mult goală în umăr, domnul Roman mă măsoară din priviri și mă întreabă cu un zîmbet forțat da­că am cu ce să contribui pentru Cen­trul de co­lectare sau dacă am venit doar cu sco­pul de a ajuta. „Ee, mai aveți timp altă dată dom­nișoară, noi am trimis deja volun­tarii acasă pentru ziua de azi”, mi-o scurtează cu un gest al mîinii fă­cut pe jumătate. „Noi nu am mai a­vut voluntari așa, cîte unul. Zi­le­le astea au venit co­pii de ăștia mulți și gălăgioși și ne-au ajutat”, îmi spune privindu-mă pe sub o­che­lari domnul trecut de 50 ani, cu șapcă pe care scrie ma­re „Armata Salvării.”

Cu timpul printre degete

După ce îi pun pe masă pu­ți­ne­le alimente pe care le-am cum­pă­rat cu o zi înainte, acesta ho­tă­răș­te să îmi mai acorde o șansă și îmi arată un vraf de îmbrăcăminte și încălțăminte acoperit de un celofan. Cu degetul arătător îmi arată aria de care trebuie să mă ocup și pune repede mîinile la spate, ca un gest firesc. „Ele sînt strînse aici grămadă, trebuie împărțite pe fa­mi­lii, după vîrstă, după nevoile fi­e­căreia. De exemplu, zilele astea trebuie să mergem la un copil de cîțiva anișori”, spune militarul ana­lizînd cîteva variante.

Cu o pun­gă în mîna dreaptă și cu un ochi pe ceas încerc să sor­tez hainele sub pri­virile curioase ale celui care pa­re să îmi coordoneze mișcările. Nici nu apuc să îmi ridic ochii din grămada de haine colorate că aces­ta îmi dă sem­nalul de plecare prin­tr-un bătut scurt d in palme, sub pre­textul că jumătate de oră este de a­juns pentru un voluntar tînăr și fă­ră prea multă experiență. Des­chi­de in­stin­ctiv ușa și îmi aruncă ul­ti­me­le cuvinte zîmbind amar. „Ple­căm și noi mai devreme, că doar nu fa­cem voluntariat cu program fix.”

Mădălina OLARIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top