Cînd a încolțit iarba
1001 de măști 21 martie 2012 Niciun comentariu la Cînd a încolțit iarba 0„Să se legalizeze mahoarca?” strigă un pletos ce stătea întins în patul de cămin, animat brusc cînd află de ce am bătut la ușă. „Păi sincer, de ce? Ca să ce, frate? Să se umple străzile, școlile și tot felul de instituții de oameni cu prieteni imaginari?”
E clar că l-am enervat, căci de pe pat a ajuns deja lîngă mine strigîndu-și opinia. Îmi zic că ar trebui să fumeze ceva, pentru că prea e încordat. „Abia s-a scăpat de etnobotanice. Mai bine legalizăm munca la negru”, îmi țipă în față din nou pletosul cu ochi vineți de nesomn. Încerc să-l liniștesc și să-i explic care sînt calitățile medicinale ale marijuanei, dar mă zbat degeaba. Abia reușesc să plec din camera studentului cu părul lung fără vreo palmă și e abia a patra ușă la care bat.
La alt etaj al aceluiași cămin sînt primit de Alex, un student uscățiv pe nasul căruia tronează o pereche de ochelari. „Eu aș semna petiția pentru legalizare, dar ca plantă industrială și medicinală. Ea are cel mai mare potențial economic din lume și inclusiv The Bill of Rights e scrisă pe hîrtie făcută din marijuana”, mă informează tînărul cu aspectul unui tocilar din filmele americane. Între timp se trezește și Robert, colegul său de cameră. Îmi spune că a băut pînă dimineață, iar acum nu se simte prea bine și mă roagă să-i explic și lui despre ce e vorba. „Normal că semnez, frate” se înveselește brusc petrecărețul. „Dacă ar fi legală ar fi mai ieftină, dar partea nașpa este că dacă s-ar da în farmacii n-ar fi atît de pură și s-ar da în cantități mici”, îmi spune dezamăgit tînărul în timp ce se scarpină sub braț.
„Mai bine o legalizăm”
Pe Iulia o opresc pe hol și îi explic scurt ce anume fac și o rog să mă ajute. „Normal că semnez”, îmi zice fata zîmbind. „Studii serioase au demonstrat că e mult mai puțin toxică decît tutunul, dă și mai puțină dependență. La mine oricum n-are efect”, spune tînăra strîmbînd din nas în timp ce semnează pe a doua foaie a petiției. „Prefer să-mi știu prietenii fumînd ceva care nu-i ucide așa de repede ca tutunul”, apoi aleargă chicotind.
Semnăturile se strîng rapid și ajung în sfîrșit la ultima cameră din cămin; mai am nevoie doar de o iscălitură să-mi termin treaba. La ultima ușă răspunde un tînăr pe care l-am întrerupt din învățat. „Nu semnez așa ceva pentru că îndobitocește creierul și tinerii devin legume și niște depravați”, spune cu dezgust studentul înalt și slab trîntindu-mi ușa în nas. Oare portarul nu vrea să-mi umple cu semnătura lui ultima căsuță din tabel?
Andrei MIHAI
Adaugă un comentariu