Copiii chitarelor sparte

Dacă erai ascultător de mu­zi­că rock prin anii ’90, fie erai invitat la o gură de Săniuța cu o țigară fără fil­tru, fie ascundeau vecinii pisici­le de ti­ne pentru că se temeau de ce aveau să pățească animalele. S-au schimbat vremurile de atunci, dar ro­ckerii au ră­mas pentru unii tot niș­te persoane cu atracție pentru un gen bizar.

Prin localurile unde se ascultă genul acesta de muzică de prin Iași, ca The Gate sau Ta­vernă, am fost să întîlnesc niș­te rockeri getbeget și, ca să arăt că îmi place muzica lor, am luat tri­co­ul cu Dark­throne Tran­syl­va­ni­an al co­le­gului de apartament. Din fericire am văzut că astea nu sînt neapărat ne­cesare, că tot ce-mi trebu­ie e un anu­mit gust.

Chiar dacă toți au aceeași denu­mi­re, iubitorii de ciupituri de chita­ră sînt împărțiți în mai multe catego­rii, de la ascultătorii de balade pî­nă la fra­ții metaliști. În The Gate stau pu­țin cu singu­rii băieți de ac­o­lo și din vorbă în vor­bă am ajuns la muzică. Prima întreba­re din „chestionar” este legată de ce trupe as­cult. Cînd le zic „un pic de Accept și mai nou Sabaton”, u­nul din­tre ei, Bog­dan, mă ia puțin pes­te pi­cior. „Ești încă băiat mic, îți re­comand să as­culți și clasicii, în­ce­pe cu primele melodii de la Me­ta­lli­ca și apoi cu Possessed și al­te­le”. Răzvan însă cere imediat o tu­ră de bere, „să n-asculți de ăsta, că te în­vață prost. Ia și ascultă ce vrei, niș­te Britney Spears dacă chiar trebu­ie clasici”, mă sfă­tu­iește băiatul cu barba dea­să. Dar ei nu se re­zu­mă doar la rock, un jazz toc­mai tuna în boxe, de altfel un bun exemplu de muzică diferită.

În celălalt local nu prea am avut cum să mă bag în vorbă cu rockerii, avînd în vedere că ei au format de­ja grupuri, așa că m-am dus și eu cu be­rea la masă. Într-unul, rătăcit prin­tre cunoscători, un începător ca mi­ne încearcă să pornească o dis­cu­ție des­pre țigări și vodcă, subiect la ca­re ceilalți încep să rîdă și să glu­meas­că de novice. „Dacă vii cu as­tea, eu nu-ți mai dau voie să te dai cu să­ni­u­ța mea la iarnă”, îi spune un băiat cu părul lung și negru. Un al doi­lea, care sea­mănă cu vocalistul tru­pei Dis­turbed, îl ia puțin în rîs pe bă­iat. „Sper că nu vrei să mă în­trebi și despre pisici, că eu am trecut la șo­bolani. Îs mai mulți, nu de alta”.

Paul ANDRICI