Cu Domnul la retrovizor

În jur de ora 15.00, la început de săptămînă, nu e prea multă lume nici înăuntrul mall-ului, nici afară. Ce fel de oameni pot pleca cu taxiul de aici? Cu o oră înainte să iasă corporatiștii de la serviciu e cumva liniștea dinaintea furtunii. Taximetriștii știu care e ora­rul celor care lucrează la firmele de pe aici. La cît vin cei care lucrează la mall, la cît cei de la prefectură, ori firmele din zonă. Dacă dimineața ma­joritatea vine cu autobuzul, după-amiază cei mai mulți pleacă acasă cu taxiul. Așa că numărul mașinilor galbene crește în jurul orei patru. Cît stau cu Nicu de vorbă și îmi explică „mersul angajaților” îmi spune că ar prefera să fie vreme urîtă cît este el în tură.

De cînd este taximetrist part-ti­me, adică de vreo patru – cinci luni, Nicu a învățat cum să se uite la oa­meni, să-i „citească”. Haine, priviri, gesturi. La bacșiș se așteaptă de la oa­menii grăbiți și neatenți. Face mai mult din amuzament, zice el, ca să treacă timpul mai ușor, așteptarea e cea mai grea în meseria asta. Mașina o are de la firmă. Un Logan cam „damblagit”, dar la cît intenționează să fie taximetrist „e ok”. Locul de mun­că și l-a personalizat doar cu cî­te­va icoane agățate la oglinda retrovizoare.

Bani de cheltuială

Nicu e student la Teologie, stă cu chirie, are o prietenă și cheltuie, dar îmi spune că, cu cît are mai mulți bani cu atît cheltuie mai mult. De asta nu vrea să se bazeze pe banii primiți de la părinți, „au și ei greutăți” zice el pe un ton conciliant. Ai lui sînt pensionari și le trebuie medicamente iar pensia le acoperă cheltuielile la limi­tă. S-a angajat ca taximetrist pentru că programul e flexibil și așa poate ajunge pentru o oră – două la facultate, chiar și cînd muncește. Asta îmi spu­ne despre el, n-ar vrea să se afle mai mult.

Ar vrea și nu ar vrea să urmeze și un master, tot în domeniu. Parcă i-ar prinde bine o parohie, dar încă nu e căsătorit, iar dacă ar urma masterul ca taximetrist n-ar mai vrea. Turele de noapte îl obosesc. Iar în mașină nu poate să repete cîntările bisericești.

Pentru că ajung la „destinație” îl rog să-mi zică ceva amuzant de cînd e taximetrist. În timp ce scot banii să plătesc, spune ca un „știați că…” constatînd că de cînd a schimbat cauciucurile vechi cu unele noi, cîinii nu mai fug după el. Probabil conțin ce­va, trage tot el concluzia, mirat.

Georgel COSTIȚĂ