Cu ghinionul la purtător

În sala plină pe trei sferturi de jucători concentrați, țigările se to­pesc una după alta pe buzele participanților la jocul de bingo. Pe­reții sînt căptușiți cu plas­me mari, pli­ne de nu­mere care, odată strigate la microfonul de la ghișeul din capătul sălii, mai întîi se îngăl­be­nesc, iar mai apoi rămîn verzi pe ta­be­le. Îmi fac loc printre mesele ocupate de oa­menii adunați ciorchine în grupuri de cîte patru sau cinci. O gă­sesc pe An­dreea, o tînără care, singură la masă, urmărește atentă forfota din jur.

„Nu mă prind care e faza cu flo­ri­celele astea de pe ele”, îmi spune șop­tit după ce ne cumpărăm cartoane și îmi dau seama că sîntem amîndouă pentru prima dată într-o sa­lă de bingo. Cum jocul stă să în­cea­pă, ne grăbim să cerem explicații de la un grup de bătrâni de lîngă noi. „Floricelele astea, domnișoară, sînt nule, nu contează. Și ai grijă ca, dacă ai noroc și faci Linie sau Bingo, cînd strigi numărul biletului tău, spune doar 937, fără zero-ul din față. Și ăsta e nul, noi rîdem de începătorii care-l strigă.” Aflăm și regulile jocului: ur­mă­rești numerele ce sînt spuse la mi­crofon și cînd le găsești pe biletul tău, le tai. Dacă faci o linie orizonta­lă, strigi repede „Linie!”, iar dacă tai toate numerele ai cîștigat marele pre­­miu.

Bani prefăcuți în cartoane

Pînă ne dumirim ce ar trebui să facem jocul începe, iar noi, care am decis ca pe primul să-l jucăm împreună, pierdem startul. „Uită-te repede dacă am ratat vreun număr”, mă în­ghiontește Andreea oftînd. Nu ne bîn­tuie norocul începătorului și, cu c­a­rio­cile complet dezorientate în mî­nă, auzim cum din fundal se des­prind voci care anunță sfîrșitul jocului. Cei patru angajați ce vînd cartoa­ne ne în­deamnă să mai cum­pă­răm. „Aici nu-ți dai seama cîți bani dai, te prin­de”, remarcă Andreea în timp ce des­chide portofelul. Își ia alt car­ton, dar tot nelămurită e. Numărul ta­loa­nelor înscrise pe tabelă nu e egal cu numărul celor din sală, „că doar nu-s acum 162 de oameni aici”. Ri­di­că ochii ca semn că a înțeles, du­pă ce îi ex­plic că fiecare om poate să-și ia atî­tea cartoane cît poate ur­mări si­mul­­tan.

În sala de la Bingo Select Iași se aude doar hîrșîit de carioci, iar bilele ce dau numerele care sînt strigate mai apoi se învîrt ca nebunele în urna lor și se împuținează de la o se­cundă la alta. Aproape palpabilă, ten­siunea din sală se mărește pe măsură ce rămîn tot mai puține bile. Cînd primul „Bin­go” se strigă, nervii în­tinși ai celor care erau aproape de cîștig plesnesc odată cu ruperea cartoa­ne­lor în bu­că­țe­le. „Nici eu nu am cîștigat, dar nu fac așa. Începe să mă sperie, eu am ple­cat de aici”. Andreea pă­răsește sa­la mulțumită că a înțeles regulile jocului. Însă banii de mîncare tot i-a chel­tuit.

Ana SIPOS