Cu Irina în lesă

Sub umbrela „Coca-Cola” din față la T17 timpul curge diferit. Fie că au ratat cursul de la opt ori îl aș­teap­­tă pe cel de la zece, inginerii o în­­conjoară buluc pe Irina, o mă­su­ță micuță de pe care cade rugina. Cică în brațele ei, cafeaua parcă are alt gust. De aceea mă pun la rîndul din fa­­­ța unei tonete „cu de toate”, însă un fotbalist se bagă în fața mea. „An­­drei, băgăm FIFA, da?”. „Da frate. Mer­gem în cameră la mine că mai am un PET acolo”, răspunde un alt ju­cător îndesînd într-o plasă o sti­clă de Noroc.

După ce apuc să-mi cumpar un bi­let pentru Irina, fac cunoștință cu trei băieți ce se amuză pe seama gă­­leților în care se scurge apa de ploa­­ie de pe bloc. „Uite bă, să pișă că­mi­­nul”, zice Cosmin în timp ce-și scoa­­te telefonul din buzunar să va­dă cine-l sună. „Hai Șobolan, vorba aia, ne știm de cînd eram mici, iar tu mi-o dai tot la 30 de lei? Bă anima­lule”. Din conversație mai aflu că ce­lor­lalți doi ingineri li se spun Bacău și Pașcani. „Rîzi tu, dar să știi că Paș­caniu’ e un oraș important de le­gă­tură”. Mai sorb o gură mică de ca­fea, însă mi-e aproape imposibil să mă apropii cu buzele de ea. Au trecut de­ja zece minute și încă mă fri­ge la lim­bă. Pașcani, un tînăr dat a­tent cu gel și îmbrăcat într-o vestă neagră care-i atîrnă peste tricou în­ce­pe să vor­bească despre contro­lo­rii din Iași. Descopăr de la ei că cea mai bună mo­dalitate de a merge fără bilet e să-mi cumpăr un abonament, iar după ce expiră și mă nimerec că apar „bă­iațașii”, îl scot „relax” și îl arăt de la distanță astfel încît a­ceș­tia să nu a­pu­ce să se apropie de mine.

„Red Alert” degeaba

Din cămin ies niște fete parfuma­­­te și îmbrăcate elegant. „Bă, ce-aș mai iubi-o pe aia. Ia fă-i cu­no­ști­n­ță cu numărul meu”, strigă Bacău în timp ce ne învîrtim gîtul după ele. Pu­­țin mai la dreapta, trece o ți­gan­că. „Nu frate, uite-o pe prietena ta fix a­colo. Cred că te caută să-i plătești pen­­sia alimentară”, izbucnește Paș­cani în rîs. După ce ne întoarcem pri­­virea către fete și le măsurăm cu pre­cizie de mai multe ori Bacău ne a­trage atenția către un rottweiler într-o lesă. Tolănită la soare, potaia în­ce­pe să dea semne de viată odată ce stă­pînul dotat cu cîte o țigară pe du­pă am­bele urechi și una între buze se a­pleacă către ea și o mîngîie pe la bot. Dinspre stația de autobuz mai a­pa­re un cîine într-o lesă ținută de o mînă tatuată. Doar brațul tî­nă­ru­­lui cîntărește probabil mai mult de­cît mine, iar după ce cei doi se sa­lu­tă, mai întîi cu burta, încep să dis­cu­te pe un ton se­rios.

Nu reușesc însă să-mi dau sea­ma ce, căci Irina mai primește doi vizi­tatori care ne salută. „Fain tricou” exclamă Cosmin unuia dintre bă­­ieți care are scris pe piept „Red alert”. A­cesta dă nepăsător din cap și își termină cafeaua în cîteva se­cun­de după care pleacă grăbit. „Da­păi nu așa se face frate, ori stai la ca­fea cu băieții ori nu mai vii deloc”.

Iulian BÎRZOI