Cu lumina printre degete

Nici nu mă gîndeam că îmi voi gă­si vreodată o lampă care să se asorteze mo­bilierului meu din cameră, cu bani puțini și cu un minimum de efort.

În The Rock aerul vechi se îmbină cu mirosul de lemn proaspăt care vine de la e­taj, iar cîțiva studenți cu ochi și mîini de artist, pe care i-am auzit de cî­te­va ori la tîrgurile handmade, își vor­besc în termeni simpli, de artă decorativă, „Pen­tru împletitură îți trebuie cel puțin două culori de sprijin și apoi să faci cî­te­va noduri succesive”, îl sfătuiește u­nul dintre organizatori pe colegul său cu care împarte o sticlă de bere. Pe mă­su­ță stau întinse sfori, ațe colorate, ma­teriale textile, becuri și pahare, ceea ce îmi aduce aminte de orele de abilități practice de la școală, în care mi se li­peau degetele deja murdare de la atîtea culori și de la hîrtia creponată.

Joaca de-a împletitul

Primul meu gînd cînd am deschis ușa barului a fost că indicațiile pe care le vom primi de la organizatori vor fi a­semenea unui dans care va fi făcut gra­dual, în pași. „Este tot ce vă trebuie pe masă, nu aveți nevoie decît de i­ma­gi­nație și puțină dibăcie”, spune cu un zîm­­bet larg unul dintre studenții orga­ni­­zatori care ține mereu aparatul de fo­to­grafiat la gît. Cînd mă gîndesc la mîini iscusite, automat privirea îmi a­lu­necă undeva cît mai departe de propriul corp și se opresc la Marian, co­e­chi­pierul meu, care își alege cîteva sfori, o bucată de lemn și un fierestrău, us­tensile cu care își începe lucrul. „Vom face o lampă în formă de femeie, iar be­cul va fi undeva în zona capului său”, îmi spune acesta în timp ce îmi acopăr ure­chile, deranjată de zgomotul fieră­stră­ului care taie lemnul.

Pentru că mă pot identifica de multe ori cu acel tip de om fără ima­gin­a­ție creatoare și fără îndemînare, sin­gura idee care îmi vine în minte es­te ca fe­meia-lampă să aibă o rochie, a cărei crinolină să fie formată din ață roșie și albastră împletită. „Dacă vreți să îi con­fecționați o astfel de piesă, vă mai tre­buie cel puțin două mosoare (n.r. pie­să cilindrică de lemn pe care se în­fă­șoară diferite tipuri de fire) de ață”, mă sfătuiește un organizator în timp ce îmi întinde mai multe variante. Deși lu­­crez de cîteva ore bune, firele de ață mi se amestecă, iar Marian îmi zîm­bește și găsește ideea salvatoare doar ri­dicînd un deget. „Uite, îi punem o fus­­tă din hîrtie creponată și o să arate ca în filmele de odinioară”. De pe ma­sa alăturată, pălăria pe care o purta pe cap Madlen îmi face cu ochiul. Dacă nu ar fi plecat între timp, cu siguranță o adăugam omulețului de lemn care ți­ne un pahar de martini în mînă.

Mădălina OLARIU