Cu tenișii în spinare

Scrie în broșură că în cincizeci de minute de Tae-Bo ajungi să arzi pînă la 500 de calorii, și cu gîndul ăsta în minte mă îndrept către re­cep­ția situată la intrarea sălii de fitness Armony Gym, de lîngă Moldova Mall. La Tae-Bo nu îți trebuie pro­gramare, este suficient să te pre­zinți la sală, cu 15 lei cît costă o ședință și cu adidașii în rucsac. „În rest, pu­teți veni îmbrăcată cum doriți”, mi se spusese la telefon, mai de­vre­me, în acea zi. Apoi, îți spui numele și plătești. Dar, dacă se întîmplă să mergi pentru prima dată acolo, dom­nișoara de la recepție îți zîmbește larg și îngăduitor, și îți permite să plătești la sfîrșitul sesiunii. „Vedeți cum e și, dacă vă place, puteți să vă faceți abonament lunar”, îmi spu­ne aceasta, îndrumîndu-mă spre vestiar.

În sala plină de femei, ședința de Tae-Bo a început deja. Toți sar ener­gic pe un suport pentru picioare, dar cînd încerc să iau și eu unul, acesta se desface în două, scoțînd un su­net suficient de puternic cît să îl facă pe antrenor să vină la mine. Și, fără a spune un cuvînt, acesta îl repară, apoi continuă să dirijeze persoanele din sală. Iar eu mă îndrept spre locul rămas liber, într-un colț din spate, lîngă o boxă mare de unde iese o muzică de club și încerc să imit mișcările fetei din fața mea.

După vreo cincisprezece minu­te de sărit pe suport, cînd pi­cioa­re­le încep să tremure, sîntem îndemna­te să luăm o saltea. Însă nu este un mo­ment prielnic pentru a sta jos, de­oa­rece imediat începe setul de ab­do­me­ne simple, abdomene pe-o par­te, abdomene cu ridicări de trunchi și încă vreo cîteva, mult prea dificil de executat. Pentru mine și pentru o femeie între două vîrste, fardată colorat și așezată în primul rînd. „Și un’, doi, trei…” pînă la opt, se trece la lucratul membrelor. După cîteva minute, gata. Alte femei in­tră în sală, așteptînd să fie dirijate de același antrenor. Acesta însă este la recepție unde se plînge de prea mulți clienți arabi. „Majoritatea sînt așa, dacă nu i-am mai primi, de un­de ne mai luăm salariile?”, îi arun­că domnișoara de la recepție, după ca­re se întoarce zîmbind la mine: „v-ați răzgîndit, doriți un abonament lunar?”. Schițez un „nu” scurt și mă reped afară spre primul taxi, cît încă mă mai țin picioarele.

Alexandra FILIP