Culisele atelierului de moțuri
1001 de măști 6 martie 2012 Niciun comentariu la Culisele atelierului de moțuri 1Odată cu schimbarea paginii calendarului pe martie, a apărut și roiul de mărțișoare de la tarabe. Din păcate, egoismul din mine făcuse calculul că un braț de astfel de podoabe cumpărate mă ținea și mai departe de biletul la film din săptămîna aceasta, așa că apelez la ajutorul studenților de la Facultatea de Arte și Design, care au organizat în The Rock un workshop de creat mărțișoare.
„Haide, intră!” mă invită înăuntru Iuliu, unul din îndrumători.
Arăt ca un elefant într-un magazin de bibelouri cînd intru în sala mică și împodobită pentru sărbătoare, unde toate mesele sînt acoperite cu materiale și instrumente pentru împletirea mărțișoarelor. Observînd un pic terenul, am ales un loc înconjurat de alți confecționari, în speranța că aș putea „împrumuta” puțină meserie de la dînșii, fără să am însă prea mult noroc. „Nu vrei să te muți cu ei, dacă tot nu știi cu ce să începi?” mă întreabă Alexandra, unul din coordonatori, cînd vede încercarea mea stîngace de a tăia o bucată dreaptă din hîrtia creponată.
Încîlcit în instrucțiuni
Înainte de a realiza un mărțișor, a trebuit să învățăm să facem un moțoc. Atît eu, cît și Simona, colega mea, am aflat că nu este atît de simplu pe cît credeam; am petrecut cam un sfert de oră încercînd să aflăm cum se fac. „Nu, ține degetele despărțite și apoi învîrte ața roșie în jurul lor” ne explică binevoitor Sergiu, coordonatorul echipei noastre. Surprinzător, am reușit să facem trei moțuri și nici unul nu s-a desprins mai tîrziu.
După ce am terminat nivelul de bază, am trecut la avansați, unde a trebuit să ne închipuim conturul mărțișorului. Pe cînd cei din jurul meu s-au mulțumit să urmeze modele precum flori sau animale, eu am ales să merg pe un șablon mai diferit. Astfel, am ajuns să visez la un model în chipul unui urs de pluș mascat în Rambo. „Ești sigur de asta?”, mă întreabă amuzat Adrian, unul din colegii de la masă.
Pînă la final, deși încă stîngace, moțurile făcute de cei din jurul meu arată efortul depus de aceștia. De la tăierea formelor pînă la lipirea materialelor, toți, în afară de mine, au reușit să realizeze podoaba imaginată. Floarea Simonei arăta numai bună de vîndut la tarabe, iar Adrian a făcut un mărțișor demn de oferit mamei. „Uite ce trebuie să faci”, îmi sugerează Sergiu, văzînd că mă încurc în ațe și că eu m-am cam ghidat pînă atunci pe noroc chior decît pe instrucțiuni mai precise.
După ce termin, încerc să îmi imaginez cum ar arăta mărțișorul meu prins în pieptul altcuiva, dar pun pariu că tot eu am să fiu cel care îl va purta.
Paul ANDRICI
Adaugă un comentariu