Cum ne-am șutat norocul

„V-a ieșit, bă, stratu’ de ceapă”, stri­gă un suporter ieșean în timp ce fluierul arbitrului anunță că meciul a început. Galeria vasluiană își stru­nește jucătorii care fugăresc anemic o minge dintr-o parte în alta cu bă­tăi de tobe și urlete la unison în timp ce același fanatic ieșean cu freza într-o parte și pantaloni care stau să cadă de pe el își aprinde o tigară și în­ce­pe să urle și „de mamă și de tată.” Ca un adevărat căpitan, își suflecă mî­ne­cile cardiganului kaki de pe el și-și mută cuibul în partea cealaltă de sta­dion să-i convoace pe cei cîțiva su­porteri ieșeni să-și dea sufletul pen­tru echipă și să-i încurajeze în­ju­rîndu-i pe vasluieni.

Tricourile galbene ale vasluieni­lor fac stadionul să arate ca un pa­har mare de limonadă cu mentă. Numai că paharul se varsă cînd min­gea intră în poarta gazdelor prea re­pede ca să ne dăm seama și un val de tobe în ritm de lambada inundă terenul. „Aveti tobe că aveți ca­pre”, rînjește viclean același suporter, ner­vos pe de-o parte că băiatul din spa­tele lui apludă golul adversarilor, îndemnîndu-l apoi să plece că poa­te a greșit echipa.

După ce mai risipește cîțiva nervi pe niște semințe, observă pe un banner al adversarilor un „ați” care nu îi pare scris corect. „Învățați și voi româna”, rîde către prietenii lui la fel de frezați căci el „a fost la școa­lă și știe cum e treaba.” Numai că pro­babil și semințele sînt scuipate mai corect decît e afirmația lui și neprimind vreo reacție din partea to­varășilor se cumințește pentru pri­ma oară de cînd a început meciul a cărui primă repriză mai are un pic și se termină.

Balet pe crampoane

Jucătorii încep să se dea de-a ros­togolul pe iarba verde din ce în ce mai des schițînd sau mimînd cîte-o mică durere, după care se ri­dică de parcă nimic nu s-ar fi în­tîmplat și încep să rateze la poartă. Șuturile pocnesc ca petardele su­por­terilor și se sting cînd aterizează în tribune. Indiferent de cum joacă min­­gea, galeria vasluiană pare să nu-și epuizeze bateriile, bolbo­ro­sind în tonuri joase ceva care se termina cu un „olee” lung. „Despre ce vor­­besc ăștia aici, mă”, strigă un ie­șean nins pe haină cu semințe. „Des­­pre turte”, se ridică suporterul de la început, fericit de parcă i-a ex­pirat timpul de detenție. Dar de­ten­ția a venit acum pentru jucătorii re­trași de pe teren pentru pauză căci huiduielile îi fac să-și acopere fe­țele: „oaste fiartă, echipă moartă.”

Iuliana LEONTI