Cum te curentezi în Vegas ca s-ajungi la speciale

„Dacă nu bagi bani în ăsta într-o zi, începi să tremuri, ă?”, îi zice băr­batul care stă proptit de-un scaun, lîn­gă primul aparat, femeii de lîn­gă el. Apasă cu ciudă pe butonul pă­trat și-și tot plimbă ochii de sus în jos pe ecranul din fața lui, unde-s tot felul de curcubeie, unicorni și ale mai­mu­ță­reli. „Săru’ mîna, apăsați cum trebuie”, „Da’ sigur puteț să cîștigați, să­ru’mîna”, „Norocu’ începătorului mer­ge tot timpu’, săru’ mîna” – zi­ce, parcă la un interval fix de minute, o­mul, tot căutînd să stea mai confor­ta­bil în scaun și așezîndu-și gulerul că­mășii șmecherește, pîndind în jur pe furiș.

O cam ia peste picior pe femeia de lîngă, prinsă de-un soi de vervă a pasiunii care-arată ca o tarabă de fruc­te și legume din piață. E mică de statură, are hainele ponosite și pe cap are-o căciuliță cu un cap de Moș Crăciun, care-i stă fix deasupra frun­ții. Bolborosește ceva și tot ba­gă bani să poată apăsa de mai multe ori. Vișine, prune, lămîi – toate curg și n-ai cum să nu vezi entuziasmul și bu­curia cu care se uită la trifoiul de dea­supra – mai, mai de-ar cădea mai re­pede, să pună de-o linie cîș­ti­gă­toa­re.

De toate, în Vegas Club, lîngă to­netele de mici din gara mare, sînt cinci aparate. Trei sînt mai performante, adică nu te lasă să-ți pierzi chiar de tot vederea după două mi­nute în care încerci să urmărești pă­trățelele de pe ecran. Celelalte do­uă, mai po­nosite, stau în marginea din stînga, de cum intri și te lasă să știi de pe-o foa­ie, agățată lîngă, scri­să cu o cariocă roz, că „din aparat nu scoți mai mult de 30 de lei”. Nici nu mă mir, că la cum dai s-atingi butonul de „start”, femeia de la tej­ghea fuge spre tine și-ți spune să te dai mai înapoi o­lea­că – „Cu­ren­tează rău, rău de tot don’șoară – mai ales dacă sînteți o­lea­că udă pe picio­are”.

N-a glumit nimeni – dac-ai prins să apeși pe „start înainte” să te a­ver­tizeze cineva, te-ai cutremurat din toa­te încheieturile și ai cam început să uiți de cîștig. „Săru’mîna, știț’, într-o zi, un băiat a venit și a jucat aici la spe­ciale și-a cîștigat atîția de mulți bani, c-o trebuit să vină la gară cu o bas­cu­lantă să-i care”, zice bărbatul fără să-și desprindă ochii de pe ecran. Se uită să vadă dacă l-am crezut și-ncepe să rîdă mustăcind – „adică faci bani de te umpli aici, să­ru’mîna”.

Dau să rîd, în semn c-am price­put glu­ma și că vișinele și prunele nu mi-au luat mințile chiar de tot, dar n-apuc să ajung nici la nivelul de surîs, că butonul de start mă cu­ren­tea­ză de fac doi pași înapoi și-mi vi­ne s-o iau la sănătoasa fără să fi a­juns de tot la „game over”.