Cursa tocilarilor

„Cît de greu poate fi?” ne amă­gim în timp ce alergăm domol de pe o par­te a stadionului către cealaltă, că­tre unul dintre antrenorii care se ocu­pă de cross. Cu o privire mirată, un mo­șu­leț cu perciunii albi ce-i co­boa­ră din bască, încearcă să ghicească de la ce club sportiv venim.

După ce îl lă­mu­rim că sîntem studenți, acesta își schimbă tonul într-unul mai relaxat și ne explică detaliile micii competi­ții. „Fetele doi kilometri, adică cinci tu­re, iar băieții trei kilometri, adică șap­te ture jumate.”

Mai trec două minute, timp în ca­­re facem pact că cei ce nu apucă să ter­­mine cursa trebuie să le facă o cinste celor care reușesc, pentru ca în cli­pa următoare țipătul unui fluier de arbitru să anunțe că fetele trebuie să se alinieze la start. Pentru băieții de pe margine, țipătul are un alt mesaj, iar aceștia își întrerup încălzirea pentru a căsca ochii și a face glume pe sea­ma alergătoarelor; „pariez că aia cu tricou roz o să leșine prima”.

Du-te, Dică, du-te!

După ce se dă startul, stadionul a­proa­pe pustiu prinde viață, iar țipe­tele încurajatoare dar și înspăi­mîn­tătoare în același timp le motivează pe sportive, ale căror stare de spirit se schimbă la fel de rapid cum fug, în­tre moral ridicat și frică. Din păcate, nu­mai după prima tură, Livia nu se mai simte destul de motivată și a­ban­donează, convinsă că ar mai fi putut să facă cel puțin încă o tură, doar că nu a vrut. Daniela rezistă mai mult, în­să după patru ture dă și ea bir cu fu­giții, îmbrăcîndu-se cu hanoracul pes­te un tricou roz.

„Tati, dar vreau să fug și eu” se au­de din spatele piciorului unui an­tre­nor ocupat să împartă tichetele ca­re atestă poziția în clasament a fe­telor; „lasă că o să alergi și tu cu ele, și o să fii prima, doar să mai crești pu­țin”. După ce și ultima fată termină cur­sa, bătrînelul cu bască ne aten­țio­nează că băieții trebuie să înceapă de cealaltă parte a stadionului. Deciși ca măcar noi să terminăm crosul, sprin­tez împreună cu Andrei pînă la destinație, cu grijă să nu ne accidentăm pe drum. După ce se dă startul, toată lu­mea se îngrămădește pe prima ban­dă, iar după două minute se vede dife­rența dintre sportivi și restul băie­ților, care par a fi mai motivați în a tre­ce pe lîngă stropitori decît în a termi­na turele. Pe la jumătatea cursei, ma­jo­ritatea încep să gîfîie și să înce­ti­nească, iar de undeva din dreapta pis­tei, o fată își încurajează frenetic co­legul: „ce faci Marius? fugi mai re­pe­de! Îi leși pe toți tocilarii ăștia să te întreacă?”

Iulian BÎRZOI