Cursul la care elful n-a întîrziat

1001 de măști Niciun comentariu la Cursul la care elful n-a întîrziat 4

Jurnaliștii se tem de microfon. Nici unul dintre tinerii care urcă trep­tele din Aula Magna ca să-și re­­vendice diploma de absolvent și tran­dafirul alb nu se oprește în fața mi­crofonului din dreptul căruia au fost strigați. Parcă i-ar mușca, cu lumini­ța-i roșie aprinsă la baza lui. Si­gur frige! Sala freamătă, agitată, a­pla­u­ze­le se ridică în valuri, căldura-i ma­cină pe mulți în timp ce profesorii își dau cîte-un ghiont, amuzați.

Cursul festiv al jurnaliștilor de la „Cuza” începe mai ceva ca o paradă a modei. De sub robe, picioare lungi, îngrădite de fuste care de care mai scur­te, răsar în marș forțat, în timp ce foștii studenți defilează prin fața părinților cărora li s-au înroșit o­chii încă dinaintea începerii festivi­tă­ți­lor. De pe podiumul scenei, prezentato­rii veghează din spatele unui bu­chet imens de trandafiri albi, iar vocea Adrianei parcă e decupată de pe fun­dalul unei casete vechi în care na­ratorul rostește blînd și apăsat pie­se de teatru pentru copii. Doar că absolventa nu spune povești de a­dor­mit pruncii, deși, din cînd în cînd, parcă se aude un gîngurit prin sală, ci acea poveste clasică, a mul­țu­mi­ri­lor, sfîrșitului unui drum și al ul­ti­mu­lui curs petrecut împreună.

„Bomba” numerelor

Fără alt preambul, pe scenă, după același principiu al defilării, începe să se strige pentru ultima oară cata­lo­gul. Dac-ar fi să ne luăm după di­plomele personalizate pe baza că­ro­ra s-au făcut introducerile studen­ților, n-ai zice că le lipsește inventi­vitatea. Astfel, înainte să ne dăm seama că decernarea a-nceput, prin fața noastră se-anunță titluri mai ceva ca la o licitație cu strigare. „Psi­hologul jurnaliștilor”, „viitoarea mi­­reasă”, „fata cu cel mai adînc zîm­bet”, „medicul care operează în și pe ziar”, „vocea care cutremură pe­re­ții”, „Rihanna noastră jurnalistică”, cîteva erasmusițe și încă vreo 70 de tineri urcă pe scenă, ocolesc dibace microfonul, își iau floarea, diploma, fac poza de absolvire și aleargă î­na­poi la locul lor.

Printre puținii care se iau la trîn­tă cu podiumul este și „bomba de i­ro­nie, zîmbet și culoare”, care ne a­nunță, cu o mîndrie greu de reprodus în cuvinte, că a realizat 492 e­mi­siuni de radio și 747 știri TV. „Am dezamăgit oameni… am pus oa­meni înainte… am aflat că sînt puternică atunci cînd simt în buzunarul de la spate microfonul… am în mînă pute­­rea!”, discursul se aude fragmentat, din sală răsună 342 ropote de a­pla­u­ze pentru 24 de secunde, în timp ce pe Copou au urcat, de dimineață, pes­te 2437 de oameni.

Însă, de departe, personajul se­rii a fost „elful opinist care întîrzie me­reu la cursuri”. Timid ca o că­pri­oa­ră, acesta s-a înroșit cînd o colegă i-a mul­țumit că, datorită lui, nu e ultima care deschide ușa sălilor de curs, și, a încercat, nedumerit, să numere pe degetele de la o mînă toate știri­le „bombei de ironie, zîmbet și cu­loa­re”. A avut însă cea mai numeroasă fa­milie prezentă în sală. Bunicii, su­rorile, frații și verișorii de la etajul al doilea al Casei de Cultură a Stu­denților s-au umplut de mîndrie cînd l-au văzut plecînd cu diploma la su­braț spre casă. Acuma să-și mai termine și licența.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top