Dilema lerului

“Cine a mai cintat intr-un cor?”, intreaba Otilia Pop, dirijoarea corului si violonista la Filarmonica de Stat Iasi. Dintre cei zece prezenti abia doi, trei ridica mina timizi. “Ce voce aveti, intiia, a doua sau a treia?”, intrebarea ii pune pe ginduri pe fiecare in parte, ridica din umeri si se uita incurcati unul la celalalt. Intonez gama, ma poticnesc la al doilea “do” si, spre mare mea uimire, aflu ca sint vocea a doua. Dupa o mica repriza de momente comice din categoria “Megastar”, se face impartirea pe voci. Cei patru baieti cinta pe vocea a treia, iar cinci fete vocea a doua, “ca numai copiii cinta pe una singura”. Carmen, a sasea fata, recunoaste ca nu are voce si ar prefera sa fie doar spectator. “Lasa, fa playback, si artisii care mimeaza iau bani”, ii spune Otilia, admitind ca sintem putini pentru a forma un cor rezonabil ca numar.

Biblioteca parohiei “Toma Cozma” incepe sa rasune a colinde. Unele sint cintate mai mult din amintiri, ma incurc la versuri, citeva strofe le scurtez fara sa imi dau seama, iar intr-un final o iau de la capat pina ce imi iese si refrenul. De la “Sus la poarta Raiului”, am ajuns la “Noi umblam de-a colinda” si am incheiat cu un “Praznic luminos” .

La fereastra colindatorului

Otilia ii ajuta mai mult pe baieti. Cu vocea lor, se iau dupa fete, cu vocea a doua. “Nu pot sa cint pe doua voci. Cind am sa nasc, am sa cint pe doua”, glumeste ea, iar de sub geaca argintie i se zareste burta rotunjoara. Cit despre mine, dupa primul ler deja incep sa ragusesc. “Cintati mai rotund si mai vioi. Asta e un colind de bucurie, nu vreau sa va vad cintind ca mosnegii” si ne imita cu un glas parca facut cu incetinitorul pe calculator. In lipsa unui talent stralucitor, primesc si sfaturi pentru a parea mai inzestrati de mama natura. “Caracterul unei piese nu se da neaparat din tempoul cu care o cinti, ci din mimica fetei”, continua Otilia, sefa megastarilor. “Dar nici asa fortat”, ii spune lui Iustin care tocmai a dat o proba cu obrajii incordati intr-un zimbet.

Dupa ce am cintat citeva piese, deja se fac planurile pentru Craciun, vor aduce si un chitarist, iar Otilia poate va cinta la vioara. Vom pregati si un duet cu colinda “Dumnezeu prea Sfintul”, pe care o stiu numai doi dintre cei din sala. In caz ca unii vor dezerta si vor fi prea putini in cor, il vor chema si pe parinte sa cinte “ca doar el a vrut cor”. Dupa o ora de repetat, nici o colinda de la un capat la altul, totul merge struna, ne-am gasit si noi armonia divina si intr-un final am aflat ce este lerul.

Laura BABAN