Dota-n sală!

După ce urc pe scările grupa­te în formă de cerc la fel ca cele din­tr-un submarin, ajung în sfîrșit în sala de internet „G3” din Podu Roș, unde imediat conștientizez că pen­tru majoritatea celor de aici ade­vă­ra­tul scop al calculatorului este jo­cul, cumpărat din magazin sau pi­ra­tat de pe torrent. După o primă pri­vire prin camera întunecoasă și scăl­dată în fum de țigară număr a­pro­­xi­ma­tiv 40 de calculatoare, ca­re mai mult de jumătate sînt ocupa­te.

Nu trec bine nici do­uă minute și în cealaltă bu­cată de cameră cineva se apucă să în­jure, nu înainte să trîn­teas­că un pumn zdra­văn peste tasta­tu­ră…„ce wall are ăsta fratee” (n.r.: o modalitate de a trișa). Un alt lucru in­te­re­sant  este să văd cum lu­crea­ză lumea îm­pre­ună”, acesta fi­ind probabil u­nul dintre puținele lo­curi în care vei gă­si un rocker și un ma­nelist colabo­rînd cu sco­puri identi­ce.

După ce se sfătuiește cu niște pri­­eteni de-ai săi, un băiat începe de­o­dată să strige „Dota-n sală!” mer­gînd de la calculator la calculator să întrebe pe fiecare în parte dacă vrea să joace. Mă apropii de el și îi zic că vreau să mă bag și eu, dar aces­ta mă întrebă cu o privire serioasă pe fa­ță: „da’ știi să joci, nu? Pentru ca nu mai am chef de noobi azi”. Îl asigur că nu sînt noob (n.red.: gamerii au propriul sistem de ierarhizare, „noob” fiind atri­buit ce­lor începători, care nu se ricep la un anumit joc) și merg la ope­rator să plătesc două ore pe sta­ția 17.

Dublu-click: trecem la fapte

Deschid calculatorul, intru în joc și ajung la partea cu alesul nu­me­lui. Aici toată lumea se cunoaște după nickname (n.r.: un fel de nume de scenă). După ce aflu că în stîn­ga mea îl am pe Tealc iar în dreapta pe Kun­ka, prin trei apăsări de taste, îmi com­ple­tez si eu rubrica goală.

Ți-ai zice că locurile astea nu sînt prea populate, cînd te gîndești că fi­ecare dintre cei veniți aici are calcu­lator acasă, poate chiar și mai per­for­mant decît cel pe care trebuie să-l plătească timp de cîteva ore. Dar nu este așa, iar după jumătate de oră, cu greu mai zăresc o stație liberă. Cei de aici formează o comunitate așa ca jucătorii la aparate sau moșneguții ca­re vin duminica în parc să joace șah. Și nu apar doar pentru a se juca, ci și pentru a discuta despre că­de­rea Guvernului sau tehnici de mo­tivare a absențelor, precum li­ce­e­nii din stînga mea.

Revenind la joc, împreună cu Kun­ka mă gîndesc la o strategie pen­­tru a doborî pe unul dintre ad­ver­sari, în spatele meu adunîndu-se doi „co­legi” care începeau deja să-și dea cu pă­rerea. Nu reușesc să înțeleg ce mă în­treabă unul dintre ei, căci ne pu­nem planul în aplicare, iar pe e­cra­nul tuturor apare deodată un scris ro­șu: „Elf just drew the first blood” (n.r.: Elf a făcut prima victimă). Kun­ka își întoarce privirea spre mi­­ne și exclamă: „GG” (n.r.: Good ga­me).

Iulian BÎRZOI