Dragostea mamei: caserola de sarmale

Cu punga de plastic după el, bătrînul mișună dintr-un capăt în celălalt al peronului încercînd să culeagă fiecare muc de țigară pe care-l găsește pe jos. „Nesimțiți! Fumează și aruncă pe unde apucă”, își spune mînios omul. Scrîșnește din dinți și merge mai departe, dîndu-și seama că nu este ascultat de nimeni.

În mica autogară din Păcurari se fumează mult. De vină-s autobuzele care întîrzie, autocarele care nu mai pleacă, bagajele mult prea grele și studenții care-și așteaptă nerăbdători pachetul de acasă.

Printre băncile de fier stau pitite genți de voiaj de diferite mărimi, iar după „sunetul cristalin” îți dai seama că majoritatea-s pline cu borcane și sticle goale. Conștiincioși și flămînzi, tinerii le trimit acasă, așteptînd să le fie returnate – pline de data asta – cu mîncare. „Numai borcane goale sînt acolo și am mai pus și niște haine murdare, că dacă tot nu ajung acum acasă, să aibă maică-mea ce face”, îi mărturisește un tînăr prietenului său. E din ce în ce mai agitat, autocarul de Botoșani deja are întîrziere, și acum se plimbă pe mica bordură ce joacă rol de peron. Făcîndu-i parcă în ciudă bătrînului cu plasa, își aruncă țigara jos, lîngă coșul de gunoi.

Cursa de noapte

Supărată pe „punctualitatea de baltă” și pentru că „nimeni nu mai are noțiunea timpului”, o brunetă, la fel de sclipitoare în gîndire ca pietricelele de pe geanta ei imensă, începe să se plîngă la telefon prietenului ei: „Iubi, dar trebuia să fiu la fete deja, stau ca proasta să aștept aici”. După cîteva minute de regrete și suferințe împărtășite prietenului, dar și celor alți 20 de tineri de pe peron (grație vocii stridente), autocarul ajunge.

Fiecare se îndreptă spre compartimentul cu bagaje, căutîndu-și cît mai repede pachetul. Încercînd să controleze cohorta care se năpustește asupra lui, șoferul mai încearcă cîte un „dar cum te cheamă?” sau „cum arată geanta?”. Ce-i drept, încrederea în niște străini este cel mai sigur sistem de securitate.

Iar dacă unii fumează prea mult așteptîndu-și mașina, alții își aduc aminte de rudele pe care nu le-au mai sunat de mult. „Mai am 300 de minute pe Orange și 20 naționale și internaționale, trebuie să le cheltui acum, că peste cîteva zile îmi expiră. Sună și tu”, îi spune o fată mamei sale, dacă tot n-a ajuns cursa de la Mihăileni. Discuția telefonică se aude pînă la bătrînul care strînge acum paharele de plastic de la cafea – „țărani scăpați la tîrg”, concluzionează el.

Cu o pungă pe post de pernă și cu maidanezul pe post de prieten, un boschetar își pregătește culcușul pe una din băncile de fier. Se uită cu dispreț la tinerii care urcă într-un autocar și-și mîngîie companionul. Cursa lui are cea mai mare întîrziere.

George GURESCU