Ghidușii cu mingi și sfori

„Bobby îți arată cum se face, iar dacă ai întrebări vii pe urmă la mine și îți povestesc”, mă în­tîm­pină Ștefana încă de la intrare. A fost ideea ei să adune o mînă de oameni și să vină la Iași, să meș­te­reas­că, să gîndească, să gătească sau să se miște. „Totul a pornit de la mine din mansardă”, îmi explică aten­tă la cei cinci băieți care își pun în practică noile tehnici de jonglat și, precaută, își ferește din cînd în cînd scaunul pentru a nu intra în spațiul băieților care, atenți fiind la discuție, mai scapă cîte o minge.

Însă cu două mîini stîngi în loc de una singură, nu am reușit să prind decît una din cele trei mingi din cîrpă, celelalte zburînd și as­cun­zîn­du-se pe printre mese, sub pri­vi­rile amuzate dar înțelegătoare ale experților. Neîndemînarea s-a tran­sformat în scurt timp în concurs de prins și aruncat, la care nu am avut cu­raj să particip din cauza miș­că­ri­lor mult prea rapide.

„Breasla Mișcătorilor” nu se dezminte

„Oricine poate învăța pe oricine, orice”, îmi zîmbește Ștefana și se grăbește plină de entuziasm să îi salute pe cei nou-veniți. Locul de­vi­ne ne­în­că­pător o dată ce pe lîngă curioși se alătură și cei cu obiecte de jonglat aduse de acasă. Care mai de care mai iscusiți își etalează trucurile fie singuri, fie în echipe de cîte doi și reușesc să își sincro­ni­zeze miș­că­ri­le atît de bine încît nici n-ai zice că sînt începători.

„Toate sînt făcute de noi, doar be­țele cu steguleț le-am cumpărat eu cînd eram pe la început”, îmi explică Bobby. Iar pan­glicile colo­rate parcă zboară singu­re din mîi­ni­le Ralucăi cînd mă în­deam­nă să încerc. Au reușit fără prea mult efort să se amestece printre cei cîțiva copii prezenți și să facă tumbe prin aer cu ciorapii lungi și dungați la ca­pătul cărora se află o bilă.

„Sîntem copiii mari cărora le st­iclesc ochii după toate jucăriile”, se face auzit Bobby și scapă emo­țio­nat mingea de tenis tăiată pe mijloc pe care o folosea pe post de păpușă.

Aflu de la meșteri că ei fac parte din „Breasla Mișcătorilor”, cei care jonglează, dansează, fac parkour sau trag cu arcul și știu că e important să te pricepi cît de cît la ceva pentru a putea să-i înveți și pe alții. De­și spa­țiul nu le permite, pot să se joace și cu focul atunci cînd jonglea­ză, dar „asta e pentru cei mai în­de­mî­natici”.

Deși cursul de jonglerie s-a terminat, Ștefana ne invită să participăm și la celălalt, iar becul pe care îl poartă la gît e semnul că „a fost o idee bună să venim la Iași”.

Mădălina MORARU