Guliver printre liceeni

Încălțat cu tenișii mei noi, „ma­de în China”, cumpărați special pen­tru cros și deocheați de vînzătoare ca să-mi poarte noroc în competiție, a­jung pe stadionul din Copou.

Entuziasmul și speranța îmi dis­par însă cînd observ că în jur nu sînt decît tineri cu profesorii lor de sport. Ba chiar și-au început și încăl­zirea fă­cînd ture de pistă, „cît să-și pună în mișcare mușchii”. După cî­teva în­trebări sînt îndrumat către un bărbat trecut de prima tinerețe, cu părul com­plet alb, încheiat pînă în gît la geaca sa din postav grena. Acum dă ultimele indicații, ca îna­inte de în­ce­pe­rea competiției, unor profesori ca­re îl secondează. Între timp îmi apar și colegii, cam prost deghizați în spor­tivi, căci au uitat să-și lase blugii și pantofii acasă. Doar Daniela parcă-și caută antrenorul din priviri, fiind fer­chezuită după moda atleților de la te­levizor. Nu e nevoie de acte oficiale pentru înscriere ci doar sîntem în­tre­bați for­mal de la ce facultate venim. „V-am ochit eu că sînteți ceva mai mari”, zice zîmbind un pro­fe­sor, căci cei­lalți competitori nu au terminat încă liceul.

Primele care aleargă sînt fetele, iar după ce acestea-și încheie cele cinci ture de stadion, urmează bă­ie­ții. Fără prea multă tragere de inimă mă așez la linia trasată pe pistă. După o fluierătură scurtă, întreg grupul de băieți se pune în mișcare ca un bul­găre de zăpadă aruncat de pe der­de­luș, dar din care se desprind tot mai mulți fulgi.

Peste doar cîteva ture sînt de­pă­șit de fruntea plutonului, băieții care de la început erau în fața mea, și ca­re acum aveau deja „o roată avans”, după cum mă anunța arbitrul de fie­care dată cînd treceam linia de start. Rămîn în coada bulgărelui, tot mai răsfirat de sportivi, împreună cu cei din clasa a VI-a. Ei îmi țin compa­nie pînă la final. Acolo nu m-au aștep­tat fotografi si aplauze, doar un „bravo” călduros de la antrenori, și chiar da­că nu m-am ales cu un loc pe podium, strîngerea călduroasă a mîinii la în­toarcerea în cămin de la portar și di­plo­ma de participare mi-au fost de-ajuns.

Andrei MIHAI