Improvizație pe partitura unui „Idiot”

O bicicletă, un pat aranjat frumos, un cuier din care nu lip­sesc hai­nele și o măsuță de birou, ne pre­gă­tesc pentru o piesă de teatru ab­sur­dă în care tatăl își rezolvă hîr­țo­gă­raia în timp ce co­pilul se plimbă prin casă cu bicicleta maronie. Lumi­na însă slă­bește gradual, pînă cînd rămîne o mică pată în mijlocul sce­nei. Mulțimea de studenți se așază, en­tuziasmată pe scaune, ocupînd în cî­teva minute majoritatea locurilor, ră­mînînd doar cî­teva, izolate la balcon. Mai toți din sală cunoșteau ar­tiș­tii, a­mu­zîndu-se la amintirile vechi­lor spectacole, intuind deja pres­tația de miercuri seară a trupei „Idiot” de pe scena Casei de Cultură a Stu­den­ți­lor.

Spectacolul începe odată cu intra­rea în scenă a lui Alexandru Petrilă care a ținut un mic moment de stand-up, definind, cu a­jutorul cîtorva glu­me, un spectacol de impro­vi­zație. Iar mai apoi a semnat un pact cu publicul, în care singura clauză era ca de fiecare dată cînd o să își ri­di­ce tricoul, publicul să apla­u­de cît mai frenetic pentru a-i susține pe co­legii săi care aveau să intre în scenă: Codrin Dănilă, Theodor Ivan, Ovidiu Ivan și cel care avea să se ocupe de at­mosferă și să furnizeze fondul so­nor, Mitruț Peiu la chitară.

În jocurile dintr-un spectacol de improvizație publicului i se găsește me­reu un rol pentru fiecare mică sce­netă, fie pentru a da un nume, un job, o stare sau un cadru mai puțin o­biș­nuit, cum ar fi un mort melancolic care se plimbă pe lîngă un cimitir în toiul nopții. Alexandru antrenează mereu publicul, îndemnîndu-i constant, la aplauze. Actorii își intră în ritm și încep să cu­treiere prin sală în căutarea unor voluntari. Georgiana și Ionuț, sau Johnny cum avea să fie denumit mai apoi, au urcat pe scenă pentru unul dintre numere, ajut­în­du-i prin a controla gradul de nervo­zitate sau de calm, dar și volumul prin care actorii își exprimă aceste stări, printr-un simplu „mai mult” sau „mai puțin”. Aceștia s-au transpus într-o scenetă la seceriș, unde erau vecini de parcelă. S-a dovedit savuroasă întreaga sce­netă, tinerii din public rîzînd frenetic la fiecare schimbare de stare la care îi supu­neau cei doi voluntari pe actorii care accen­tuau fiecare poziție în care e­rau puși.

Spectatorii de la balcon nu au fost nici ei neglijați, așa că pe final au fost aduși și doi băieți de sus, care au fost activi pe tot parcursul spectacolului. Ei au fost păpușarii care controlau marionetele umane, dictînd mișcările lui Codrin Dănilă și Ovidiu Ivan. „Culcat, jos, în picioa­re”, le dicta păpușarul din mi­crofon, contorsionîndu-le corpul în tot felul de poziții și pu­nînd­u-i să joace toate acele mișcări ne­o­biș­nu­i­te, fără să tră­de­ze lipsa de natu­ra­le­țe.

La finalul show-lui, drept răs­pla­tă, un ursuleț mic de pluș zboa­ră pe scenă și plonjează fix în brațele u­nu­ia dintre membrii trupei, spre a­mu­zamentul celor din sală.