În căutarea jurămîntului pierdut

„Dacă fugim puțin avem șanse să ajungem la timp și să îi cu­noaș­tem pe ceilalți participanți”, îmi spu­ne Lucian în timp ce alergăm unduindu-ne printre mașinile parcate în fața Hotelului Traian. De de­parte, perechile de îndrăgostiți de pe bănci par să fi ieșit la o plimbare în cadrul căreia dragostea li se îm­ple­tește cu gînguritul porumbeilor prezenți în Piața Unirii.

Spre surprin­derea mea, singurii participanți la concurs sînt două cupluri, dintre care unul este format din niște vechi prieteni din copilărie. „Ne simțim ca acasă și în Iași, nu?” îmi spune Gabi strîngîndu-și tot mai tare iu­bi­ta de mînă.

Vînătorii de dragoste

„Ideea de a participa la un concurs de Treasure Hunt e ca un alt mod de a arăta persoanei dragi că puteți face lucruri plăcute împreună”, spune zîmbind unul dintre or­ganizatori după ce ne înmînează hîr­tia pe care sînt trecute traseele sub forma unor ghicitori. Trebuie să admit că nu cunosc mai deloc stră­­zi­le Iașului și că îmi e de ajuns să știu drumul către la facultate și îna­poi către casă însă mă afund cu în­cre­dere în mîna coechipierului meu și pornim. „În cîteva săp­tă­mîni o să cu­noști tot Iașul dacă mergem zilnic așa” îmi zice vesel Lucian, ca­re gră­bește pasul către primul ob­ie­c­tiv ce trebuie găsit. „Locul în care iu­bi­rea devine legămînt, iar un cuvînt devine jurămînt” este pri­ma dintre provocările peste care trebu­ie să tre­cem împreună. Deși gîn­dul îmi fuge la jurămîntul din biserică, Lu­cian îmi reamintește și de forma­li­tățile de la Starea Ci­vi­lă. „Tră­iesc în Iași de trei ani de zile, dar nu am nici cea mai mică idee unde ar putea fi”, îmi spune amu­zat că­u­tînd clădirea din priviri.

După cîteva minute în care ne dăm seama că timpul se scurge mult prea repede, iar primul obiectiv nici gînd să fie prin zonă, ne urcăm rî­zînd într-un taxi. Cu o privire complice, taximetristul pare amuzat de si­tu­ație și ne îndrumă prietenește să tra­versăm strada. Mult mai obosiți de­cît la început, încercăm să uităm de frigul de afară și facem o poză ur­mînd instrucțiunile scrise pe bi­le­țelul găsit în fața clădirii în care oa­menii își unesc viețile, apoi fugim în căutarea celorlalte locuri. Deși ajun­gem ultimii la finalul cursei și nici nu sîntem așteptați cu șampanie sau baloane colorate, ne bucurăm că am aflat unde este sediul Stării Civile. Nu de altceva, eram doar curioși.

Mădălina OLARIU