În cazan fierbea un om singur
1001 de măști 24 ianuarie 2010 Niciun comentariu la În cazan fierbea un om singur 6Toți trei au hotărît că bătrînul M.T. nu are ce căuta la un spital de nebuni. Inițial, veniseră la el să îl convingă. „Măi, dragă”, le-a spus „haideți să stăm de vorbă”. Îi învățase pe toți fizica la același liceu unde oamenii erau profesori acum. „Ești altfel, bătrîne, ai idei năstrușnice” i-au vînturat prin față. „Așa, și?” le-a trîntit-o el și s-au apucat de logică. Au decis că bătrînul lor mentor e liber să se plimbe pe străzile Botoșanilor, să-mprăștie faptele sale de lumină.
Are 77 de ani. „Eu m-am vindecat de cancer singur”, îmi spune. „Dar noi sîntem niște radioreceptoare și avem în noi toți oamenii si toate ființele care-au existat vreodată. Dacă ajungem la acea rezonanță catastrofică sau stare holotropică, atunci putem să navigăm liniștiți și sănătoși prin noi înșine”. Îmi vorbește parcă șiret, încercînd să-mi ademenească scepticismul. „Mata trebuie să ai grijă să nu te distrugi si să nu distrugi pe ceilalți. Ai probleme cu vertebrele”.
Eșarfa păcătoasă
E mic, cu ochii vioi și două smocuri de păr einsteiniene. Nu mă întreabă de unde și de ce am venit. Îi zic totuși că n-am probleme decît cu respirația. „De la vertebre ți se trage. Eu îți simt cîmpul, pot să te ajut”. Îmi arată agenda cu zeci de oameni cărora le transmite energie și de îndată îl năpădesc dezlînat chipurile pacienților săi. A vrut să o ajute pe doamna Alexa. Tocmai i se spusese că are o tumoare la cap. El avea o carte care i-ar fi adus vindecarea. A luat cartea, a pus-o sub braț și a trecut pe lîngă cinema Republica. „Un țigan mi-a strigat: Stai pe loc, că te pocnesc!” și l-a pocnit exact acolo unde doamna Alexa avea tumoarea. A pățit-o mai mereu, fiindcă prea lesne le-a sărit în ajutor și „mi s-a arătat că nu trebuia să intervin în lecția lor”.
Îmi strînge palmele. Apoi le examinează.Tace puțin și-mi spune că a fost și ars în cazanul de smoală al unei regine. Face regresii. Apoi verifică în cărți de istorie.
Mă privește cu dragul unui om singur, suferind de o miopie în care s-ar arăta primului întîlnit, ca și prietenului de taină. „Pe matale o să te inițiez că ai în destin numărul 15, adică magie și fatalitate, să știi. Asta înseamnă moarte”, îmi spune încîntat ca de-o profeție. Aș crede că știe și el că oamenii vin în camera lui mică, ticsită de cărți, ca să-l asculte, mai mult, decît după vindecare. Îmi leg eșarfa mov. „Acum, uitîndu-mă la matale, înțeleg de ce prostituatele se îmbrăcau în mov. Movul purifică, arde și ele aveau nevoie să se păstreze curate”.
Oana OLARIU
Adaugă un comentariu