La sădit de Angry Birds

„Sînt din flori naturale”, rostește femeia de fiecare dată cînd cineva se apropie de masa acoperită de lădițe din plastic, burdușite cu mărțișoare. De cîțiva ani vine în același loc și le vinde cot la cot  cu comercianții care își aranjează tarabele în Păcurari. Își cere scu­ze că nu recunoaște după chip cumpărătorii, „știți cum e, mai degrabă îl recunosc clienții pe vînzător decît invers”.

Este singura care a despletit pe masă primăvara, aceea cu flori de cîmp liliachii sau albe, mărunte cît să le strîngi într-un pumn de copil. „Fac fiecare mărțișor unicat, din flori plantate de mine. Nu îmi plac țigănelile astea care se vînd pe-aici”. Le așază pe bucăți mici de carton, răsfirate ca într-un buchet sau într-un ghiveci cît un dop de plută, acoperit cu o pînză aspră. Plantele pe care le sădește an de an în aprilie seamănă cu niște fire de levănțică. Cînd se înalță tulpina, le taie cu foarfecele și „trebuie puse la uscat neapărat cu florile în jos, ca să se poată deschide”. Într-o cutie, pe cîte un pătrat alb din carton, sînt capsate rotocoale de petale cărămizii sau galbene de imortelă. Pe acelea mărturisește că „le tai fără tulpină pentru că se ofilește, doar coroana se usucă cum trebuie”. Mai are adunate într-o parte un soi de broșe „la care primiți și plic”, iar de fiecare dată cînd cineva scormonește prin mărțișoare, îi întinde cutia mai apoape.

Se lasă de pe un picior pe celălalt și își îndeasă bărbia în gulerul gecii, însă ochii tineri îi fug înspre ceilalți vînzători. E drept, la masa cu urși și inimi din pluș, căni în seturi de cîte două și vaze în culori pămîntii care aduc mai mult a suveniruri, se opresc cei mai mulți trecători. E singura femeie dintre comercianți, iar vocea îi este acoperită de gla­surile răgușite ale bărbaților care exclamă cîte un „poftiți la mărțișoare!”.

La taraba de lîngă semafor, printre feline de jucărie înțepenite în coșuri de paie și îngeri din ceramică, cîțiva copii cu ghiozdane în spate găsesc mărțișoare cu Mario și Angry Birds. Cînd se apropie cîte un cumpărător, vînzătorul începe a-și potrivi marfa pe rafturile improvizate. Ba scoate cîte un heruvim din plasticul transparent, ba își trece mîna prin cutia cu chițibușuri în toate culorile sau netezește cîte o pisică ce pare împăiată. Ea, femeia ale cărei mărțișoare sînt florile, stă cu degetele împreunate în spatele mesei. Nu strigă, nu cheamă, așteaptă doar ca o pereche de ochi să o observe. Și atunci le spune doar că „sînt toate din flori naturale”.

Cătălina DOBROVICEANU