La volan, cu ochii cît cepele

Cu inima cît un purice mă îndrept spre Carrefour Era. Nu am mai condus de mult și nu mă simt pregătit pentru un test drive. În liceu mă lăudam că „am sînge de șofer” atunci cînd reușisem să iau permisul din prima încercare, însă acum mîinile îmi transpiră de emoție și parcă încerc să amîn momentul în care mă voi urca la volan.

Claudiu, prietenul împreună cu care făcusem școala de șoferi, mă îndeamnă să merg spre măsuța unde te poți înscrie la un test drive, dar brusc toate dotările mașinilor expuse devin din ce în ce mai interesante.

„Citești după ce conduci un jeep din asta”, mă trage cu forța Claudiu cînd vede că încep de acum să silabisesc cu­vintele, doar-doar timpul se va scurge mai greu. Tresar însă cînd văd prețul de pe mașina lucioasă și fac un calcul cam cîte burse ar trebui să strîng ca să achit o bară din față a mașinii. Nu de alta, dar la cît de prăfuit îmi e permisul întotdea­una există riscul să fac cunoștință cu vreun stîlp. Strîmb din nas cînd văd ma­șina de teren pe care acesta o ochise și-i spun că sînt patriot și conduc deci doar mașini românești. Nu are ce face și mă urmează spre standul în care în centrul atenției este Dacia.

Domnul Vasile, un bărbat mă­run­țel, îmbrăcat aproape după moda lui Nis­to­rescu, cu cămașă în dungi aco­pe­rită cu vesta punctată de zeci de bu­zu­nare, se plimbă printre mașini. Zîm­beș­te ștren­gărește cînd îl întreb dacă pot conduce o mașină și începe să rîdă cînd aude că nu am mai condus de mai bine de un an. „Bine, dar nu părăsim parca­rea Carrefour-ului. Aici e mai liber si cred că totuși îți poți face o idee despre ma­și­nă și după cîteva ture”, spune băr­ba­tul vizibil amuzat.

Sînge de șofer

După ce semnez cu o ușoară ezi­ta­re că mă oblig să plătesc orice pagubă a mașinii ne îndreptăm spre bolid. Nea Vasile începe să ne înșire noile dotări ale Loganului, cu ce diferă de cel vechi și avantajele unei mașini românești, dar Claudiu tot nu pare convins. Jeep-ul pe care pusese el ochii îi părea mai atră­gă­tor.

Brusc mă trezesc la volanul ma­și­nii, reiau în minte ordinea pedalelor și ce trebuie să fac înainte să pornesc, în­ghit apoi în sec și întorc cheia în contact. Motorul începe să toarcă lin și abia simt trepidatul acestuia. Apăs apoi pe­dala de accelerație și cu un ușor zgîlțîit reușesc să plec totuși de pe loc. Pe ban­cheta din spate Claudiu face ochii ca ce­pele la primul viraj. Intrasem cu vi­te­ză și aproape uitasem să frînez. Nea Vasile avea deja mîna pe frîna de mînă pe care și-o retrage însă imediat. „In­stru­ctorului tău îi cam plăceau sen­za­țiile tari”, rîde acesta după ce vede că al doilea viraj îl iau la fel. După încă o tură de parcare mă opresc însă. „Mi-am cam făcut o idee despre mașină și dacă e ceva o să mă întorc să o cumpăr”, termin eu cu convingere, că pînă și Cla­ud­iu mă întreabă apoi dacă chiar am de gînd să-mi iau mașină.

Andrei MIHAI