Licență în picioare dezvelite

„Astăzi o să fie ziua mea cea mai frumoasă, urmează să fiu pu­pat de zeci de fete”, spune bă­ia­tul care tocmai urcă pe scenă tre­cînd dintr-o mînă în alta microfonul. Chiar dacă încă înghite în sec, așteptînd ca emoțiile să i se o­preas­că undeva în gît, își face cu­raj să-și salute colegii, care-l a­pla­udă zgomotos. În față-i stau în­și­rate perechi de picioare dez­ve­li­te sub robă, care se sfîrșesc în pan­tofi de toate culorile pe care fetele îi a­­nalizează, măsurîndu-și to­cu­ri­le. „Ai pantofi ca ai mei de la H&M, numai că nu mi se par originali”, spune supărată o fată care-și scoa­te subtil piciorul din pantof lă­sînd să se vadă firma.

Cu un semn făcut colegei sale de scenă, băiatul îndeamnă publi­cul să aplaude profesorii care „ne-au potolit bătăile de cap date de sutele de calcule”. Urcînd fi­e­­care pe rînd și strigîndu-și studen­ții după numele trecut cu marker negru pe diplome, ai zice că sînt în­vățătorii care în prima zi își ca­ută din ochi viitorii elevi. Și dacă pe holurile Casei de Cultură a Stu­denților deja tocile au în­ce­put să se învîrtă în aer în semn de dezlegare de facultate, pe scenă se adună ghem studenții primei grupe de la Facultatea de E­co­no­mie și Administrare a A­fa­ce­rilor, specializarea Ad­mi­ni­stra­ție Publică. Cu gîtul întors către pa­nouri, aplaudă și chicotesc ur­mărind filmulețul pictat din po­ze în parc, la cantină sau în club un­de se țin strîns de după talie. „Îți amintești cînd îmi spunea că nu a ieșit deloc din casă de cînd e stu­dentă? Uită-te și tu la fata noastră, acum vezi?”, îl mustră o doam­nă durdulie pe soțul care își pri­veș­te fata blondă și măruntă care zîmbește din poze.

Ducîndu-și mîna la ochi în semn de emoție, o studentă își poar­tă brațul în aer fredonînd „look at this photograph, every time I do it makes me laugh”, în timp ce în spatele lor rulează un alt filmu­leț cu poze, iar colega ei îi face semn că i s-a făcut pielea de gă­i­nă. Se îmbrățișează și își lasă mi­cul public format în fața lor din ru­de și prieteni să le aplaude. „Ga­ta, haideți la poze”, este îndemnul șefului de grupă care își ia co­le­ge­le de braț și le conduce către ie­și­re. Pentru că sala se golește chiar dacă studenții altei grupe stau de partea cealaltă a scenei și aș­teap­tă să fie strigați, aceștia încep să țopăie și strigă în cor „aaazi e chef la mine în căămin, o să mai învăț puțin despre beree și viin” și dau drumul filmulețului în care fe­țe­le obosite le trădează cunoștințele des­pre felurile de băutură. Re­gă­sin­du-se în poze, băieții rîd și se cla­tină ținîndu-se de după gît. „Da frate, o viață aș mai trăi așa.”

Mădălina OLARIU