Martor la moartea popilor

Cu o doză de cola într-o mînă și por­tofelul în cealaltă, urc scările unui că­min vecin. La etajul al doilea ur­mea­ză să se țină un mic turneu de poker. De­și nu îi cunosc încă pe băieți, iar cu Bogdan, cel care mi-a spus de jocul din această seară, am vorbit doar la telefon, de cum apar, îmi aruncă un „salut”, și un „bine ai venit printre gambleri”, de par­că pe fața mea scria jucător de poker.

Masa este deja așezată, cipurile îm­păr­țite, doar banii nu au ieșit încă la lu­mi­nă. „De unde ești, mă, și ce facultate în­vîrți?”, urmează interogatoriul formal, apoi se mai aruncă cîteva glume, după care dă să înceapă jocul. Asta nu înainte însă ca fiecare să depună la Bogdan, „ban­ca” din această seară, cîte cinci lei.

Cărțile alunecă în dreptul celor cinci jucători și al meu, intrusul. Regulile le știu bine însă viteza cu care sînt obiș­nu­iți ceilalți să joace mă obosește în scurt timp. Miza crește tot mai mult,  iar Alin a rămas fără cipuri la fel de re­pe­de­ cum țigara din scrumieră a rămas fă­ră tutun de ars. Dar nu este supărat. În sea­ra asta se joacă cu „rebuy” așa că în­că cinci lei îl readuc în joc. „Lasă, mă, că are tata bani în seara asta”, ur­mea­ză replica sa, în timp ce-și aranja cu grijă fisele proaspete. De pe fețele lor nu dis­tingi nici cea mai mică emoție și n-am re­ușit să fur nici un zîmbet deși tot am în­cercat să mai spun cîte un banc.

Vine rîndul lui Dragoș, un student încruntat de la Economie, să își răs­cum­pere fericirea cu cinci lei. Așa că cinci fise galbene de pe care se citea un „1” urmat de trei zerouri lucesc în lu­mi­na neonului chior, în dreptul tî­nă­ru­lui. Dar își face apariția și portarul așa că întrerupem jocul pentru cîteva mo­mente. Dintr-un colț sare ci­ne­va cu o țigară, Bogdan îi toarnă o ca­nă de bere, iar Alin brusc și-a amintit un banc. Facem portarul să zîm­beas­că și re­ușim să scăpăm de data asta doar cu ru­gă­mintea de a nu face prea multă gă­lă­gie. Jocul este reluat și după cîteva mîini sînt nevoit și eu să mai cumpăr fise. Bu­­zunarul „băncii” începe să capete tot mai mult volum, ceea ce animă toți jucătorii. Orice greșeală este pedepsită cu o în­ju­ră­tură bine plasată sau, dacă nu au in­spi­rație, cu cîte un jeton izbit de masă.

Din șase jucători, acum mai sînt doar patru și nici eu nu o duc prea bine. Alin, proprietarul unor blocuri de jetoane este cît se poate de fericit. Ca să mai reducă din stres, Bogdan pune niște muzică. Din boxele micuțe ale telefonului în­ce­p să sune acordurile piesei Poker Face a lui Lady Gaga. Nu mai du­rează mult și, deși aveam pereche de popi, trei valeți mă scot din joc. Și cum por­to­fe­lul­ mi-e gol, mă ridic de la masă cu gîn­dul la banii pe care i-am lăsat și cu ochii la jetoanele de pe masă. Ar fi fost frumos să mă pot întinde să le adun pe toate cum mai văzusem prin filmele americane.

Andrei MIHAI